Sfântul Mare Mucenic Haralambie, făcător-de-minuni și vindecător de boli, este cel mai bătrân mucenic din cei prăznuiți de creștini. Este cunoscut ca și făcător-de-minuni, vindecător de boli și ocrotitor al caselor familiilor creștine. Central este pictat Sfântul, îmbrăcat cu veșminte liturgice, arhierești, cu sacos roșu și epitrahil verde olive, cu patru cruci și aureolă. Cu mâna dreaptă binecuvântează și cu mâna stângă ține în lanț ciuma, reprezentată antropomorfic și zoomorfic - un animal și diavol, cu trăsături umane, având o seceră în labele cu gheare. Ciuma, simbolizând boala incurabilă și moartea, are coarne de diavol, fiind, totodată și păcatul, patima, aducătoare de moartea duhovnicească. În registrul inferior, în dreapta și în stânga sfântului ierarh, sunt elemente de arhitectură și fitomorfe, biserici, ziduri, case și copaci. În registrul superior, în colțurile din stânga și dreapta Sfântului, sunt Maica Domnului și Dumnezeu binecuvântând, fiind așezați pe mandorle de nouri albe. Cromatica este deosebită: roșu vermillon, albastru regal, verde olive, brun-bronziu, cafeniu, alb, negru. Icoana este de Țara Făgărașului, este datată 1893. Întreaga compoziție este foarte bine-organizată, cu o spațializare armonioasă, scenografie impresionantă. Icoana este pictată de Matei Țimforea.

The icon employs traditional Byzantine compositional principles with hierarchical scaling and symbolic color coding. Saint Haralambie dominates the center, flanked by architectural and botanical motifs below and celestial figures above. The palette includes vermilion, royal blue, olive green, and earth tones, each carrying theological weight. Brushwork is precise yet restrained, with gold highlights on the aureole and crosses. The spatial arrangement is orderly, guiding the viewer’s gaze from earthly realms to heavenly ones.

Created in 1893 in the Făgăraș region, the icon was likely commissioned for a parish or private chapel. Its physical condition—peeling paint, repaired wood, and inventory markings—suggests decades of veneration and handling. The presence of 'M.B.' and '5155' implies it entered a formal collection, possibly the Museum of Ethnography, where such artifacts were cataloged during late 19th- and early 20th-century efforts to preserve folk religious art. Its survival reflects both devotion and institutional preservation.

In late 19th-century Romania, icons like this served as both devotional objects and cultural anchors amid modernization. Saint Haralambie’s association with plague protection resonated in communities still vulnerable to epidemics. The fusion of folk imagery—such as the demonic plague creature—with ecclesiastical iconography reveals a syncretic tradition where theology and local belief intertwined. Such works were not merely art but instruments of spiritual defense and communal identity.

This icon stands as a testament to regional Orthodox artistic practice in Transylvania during the late Ottoman and early Romanian state periods. Though not widely known outside local circles, it preserves a specific devotional language that linked faith, fear, and healing. Its survival, despite wear and institutional reclassification, underscores the endurance of folk religious expression. It remains a material link to the lived spirituality of rural communities in 19th-century Romania.