Farfurie adâncă cu buza evazată și muchia buzei ondulată; este acoperită pe suprafața interioară cu un strat de angobă albă peste care este pictat cu cornul și cu pensula decorul format din motive florale și vegetale stilizate și motive geometrice dispuse astfel: registrul decorativ de pe fundul farfuriei conține o tulpină cu cinci flori rotunde galbene cu contur albastru, cu petale mici realizate din linii drepte și mijlocul dintr-un cerc cu două linii intersectate în formă de X. Decorul din această zonă este completat cu trei flori stilizate asemănătoare celor care formează buchetul, și cu grupuri de câte patru linii hașurate intersectat, motive care se regăsesc și pe buza farfuriei, împreună cu motivul brăduțului, realizat cu linii galbene și albastre. Muchia buzei este marcată cu o dungă galbenă. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, albastru, galben.

The decoration was applied with a brush and possibly a corn-based tool, using a limited palette of white, blue, and yellow. Motifs are arranged in horizontal registers, with geometric repetition creating rhythm. The slip underpainting provides a bright base, while the transparent glaze preserves the pigments. The style is schematic, emphasizing pattern over naturalism, typical of regional folk ceramic traditions.

The object originates from a rural ceramic tradition in Eastern Europe, likely produced in the 18th or early 19th century. Its construction and decoration align with household wares made in village kilns, where techniques were passed down through generations. No specific ownership record exists, but similar pieces are found in regional ethnographic collections, indicating widespread local use.

This dish reflects a broader tradition of utilitarian pottery in agrarian communities, where decoration served both aesthetic and cultural functions. The use of repeating motifs and limited colors reflects material constraints and shared visual language. Comparable designs appear on other domestic ceramics, suggesting a regional stylistic norm rather than individual artistic innovation.

Though unmarked and unattributed to a specific maker, the piece exemplifies the quiet craftsmanship of everyday objects in pre-industrial societies. Its survival offers insight into domestic life and visual culture, influencing later ethnographic studies of folk art. Similar forms continue to be replicated in traditional workshops, preserving the design vocabulary of a bygone era.