Icoana este împărțită în două ferestre: Mântuitorul Iisus Hristos Pantocrator Binecuvântând cu mâna dreaptă și având în mâna stângă globul pământesc cu cruce, asemenea unui chivot și în cea de-a doua parte este Sfântul Mare Ierarh Nicolae făcător de minuni, Binecuvântând cu mâna dreaptă și ținând în mâna stângă Sfânta Scriptură închisă. Mântuitorul și Sfântul Ierarh sunt îmbrăcați în veșminte asemănătoare: sacos verde și felon-mantie-omofor gri-petrol. Sfântul Nicolae este după Chipul și Asemănarea Mântuitorului Iisus Hristos. Chipurile sunt expresive și trăsăturile fețelor au finețea privirilor pătrunzătoare. Cromatica, specifică Văi Sebeșului, este discretă și armonios-austeră: verde, kaki, gri, brun, petrol, acajou, brun, negru, alb. Icoana este de Laz, Valea Sebeșului. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos Sf Nicolae.

The icon follows the regional style of Valea Sebeșului, characterized by restrained color palettes and delicate facial modeling. Features are rendered with subtle precision—piercing eyes, refined contours—conveying spiritual intensity without theatricality. The use of muted greens, grays, browns, and blacks creates a somber harmony, typical of Transylvanian iconography. The paint, though worn, retains traces of tempera application on a wooden ground, consistent with pre-19th-century workshop practices.

Crafted by an artisan from Valea Sebeșului, the icon likely served in a local church or private chapel, possibly during the 18th or early 19th century. Its physical condition—faded paint, surface abrasions, and small holes—suggests decades of exposure to candle smoke, humidity, and ritual handling. The presence of adhesive labels hints at later cataloging or relocation, though its original ecclesiastical context remains undocumented.

In Transylvania’s Orthodox communities, dual icons of Christ and Saint Nicholas were common, reflecting both theological doctrine and popular devotion. Saint Nicholas, revered as a miracle-worker and protector, was often paired with Christ to emphasize the continuity between divine power and saintly intercession. The use of Romanian Cyrillic script indicates a period before widespread Latinization, situating the icon within a pre-modern religious culture still rooted in Slavic liturgical traditions.

Though diminished by time, this icon preserves the visual language of a regional artistic tradition that valued spiritual solemnity over ornamental display. Its survival, despite deterioration, speaks to the endurance of local devotional practices. It stands as a quiet testament to the craftsmanship and faith of Transylvanian icon painters, whose works shaped religious experience in rural Orthodox communities well into the modern era.