Artwork

Sfântul Mare Mucenic Haralambie, făcător-de-minuni, este cel mai bătrân mucenic din cei prăznuiți de creștini. Este cunoscut ca și făcător-de-minuni, vindecător de boli și ocrotitor al caselor familiilor creștine. Central este pictat Sfântul, îmbrăcat cu veșminte liturgice, arhierești, cu sacos verde-văratic, felon roșu vermillon și epitrahil galben, cu o cruce mică orange, cu aureolă. Fiind foarte bătrân, are barbă albă, lungă sură și părul șaten-castaniu lăsat pe umeri. În mâna stângă are Sfânta Evanghelie închisă și cu mâna dreaptă Binecuvântează, și ține în lanț ciuma, reprezentată antropomorfic. Ciuma, simbolizând boala incurabilă și moartea, are secera în mână și coarne de diavol, fiind, totodată și păcatul, patima, aducătoare de moartea duhovnicească. În registrul superior, în dreapta este Dumnezeu-Tatăl Binecuvântând, de pe o mandorlă de nouri albi-crem și în stânga sfântului ierarh, este un înger îngenuncheat pe un nor, cu aripile galbene, care așează cununa de mucenicie pe capul Sfântului Haralambie. În registrul inferior, este o alternanță de câmpuri galbene-verzi cu elemente florale de câmp, iar în registrul mediu sunt elemente de arhitectură. Fondul icoanei este cerul albastru regal cu steluțe albe-roșii, astfel creându-se o simetrie compozițională. Cromatica este armonioasă: albastru regal, cobalt, roșu vermillon, galben chihlimbar, verde văratic, brun, bej, crem, alb, negru se întrepătrunde estetic cu detaliile minuțioase ale desenului. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos Sf Mucenic Haralambie. Icoana este din Țara Oltului, Șcheii Brașovului.

Sfântul Mare Mucenic Haralambie, făcător-de-minuni, este cel mai bătrân mucenic din cei prăznuiți de creștini. Este cunoscut ca și făcător-de-minuni, vindecător de boli și ocrotitor al caselor familiilor creștine. Central este pictat Sfântul, îmbrăcat cu veșminte liturgice, arhierești, cu sacos verde-văratic, felon roșu vermillon și epitrahil galben, cu o cruce mică orange, cu aureolă. Fiind foarte bătrân, are barbă albă, lungă sură și părul șaten-castaniu lăsat pe umeri. În mâna stângă are Sfânta Evanghelie închisă și cu mâna dreaptă Binecuvântează, și ține în lanț ciuma, reprezentată antropomorfic. Ciuma, simbolizând boala incurabilă și moartea, are secera în mână și coarne de diavol, fiind, totodată și păcatul, patima, aducătoare de moartea duhovnicească. În registrul superior, în dreapta este Dumnezeu-Tatăl Binecuvântând, de pe o mandorlă de nouri albi-crem și în stânga sfântului ierarh, este un înger îngenuncheat pe un nor, cu aripile galbene, care așează cununa de mucenicie pe capul Sfântului Haralambie. În registrul inferior, este o alternanță de câmpuri galbene-verzi cu elemente florale de câmp, iar în registrul mediu sunt elemente de arhitectură. Fondul icoanei este cerul albastru regal cu steluțe albe-roșii, astfel creându-se o simetrie compozițională. Cromatica este armonioasă: albastru regal, cobalt, roșu vermillon, galben chihlimbar, verde văratic, brun, bej, crem, alb, negru se întrepătrunde estetic cu detaliile minuțioase ale desenului. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos Sf Mucenic Haralambie. Icoana este din Țara Oltului, Șcheii Brașovului., by Unknown, 1850

Sfântul Mare Mucenic Haralambie, făcător-de-minuni, este cel mai bătrân mucenic din cei prăznuiți de creștini. Este cunoscut ca și făcător-de-minuni, vindecător de boli și ocrotitor al caselor familiilor creștine. Central este pictat Sfântul, îmbrăcat cu veșminte liturgice, arhierești, cu sacos verde-văratic, felon roșu vermillon și epitrahil galben, cu o cruce mică orange, cu aureolă. Fiind foarte bătrân, are barbă albă, lungă sură și părul șaten-castaniu lăsat pe umeri. În mâna stângă are Sfânta Evanghelie închisă și cu mâna dreaptă Binecuvântează, și ține în lanț ciuma, reprezentată antropomorfic. Ciuma, simbolizând boala incurabilă și moartea, are secera în mână și coarne de diavol, fiind, totodată și păcatul, patima, aducătoare de moartea duhovnicească. În registrul superior, în dreapta este Dumnezeu-Tatăl Binecuvântând, de pe o mandorlă de nouri albi-crem și în stânga sfântului ierarh, este un înger îngenuncheat pe un nor, cu aripile galbene, care așează cununa de mucenicie pe capul Sfântului Haralambie. În registrul inferior, este o alternanță de câmpuri galbene-verzi cu elemente florale de câmp, iar în registrul mediu sunt elemente de arhitectură. Fondul icoanei este cerul albastru regal cu steluțe albe-roșii, astfel creându-se o simetrie compozițională. Cromatica este armonioasă: albastru regal, cobalt, roșu vermillon, galben chihlimbar, verde văratic, brun, bej, crem, alb, negru se întrepătrunde estetic cu detaliile minuțioase ale desenului. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos Sf Mucenic Haralambie. Icoana este din Țara Oltului, Șcheii Brașovului. is a drawing by Unknown. It dates from 1850 and is held in the collection of the ASTRA National Museum Complex. This painting depicts Saint Haralambie, a revered Christian martyr, against a bright blue sky with stars.

About this work

Overview

This painting depicts Saint Haralambie, a revered Christian martyr, against a bright blue sky with stars. The scene is populated by three main figures and a smaller horned figure, with a detailed background featuring clouds and buildings.

Subject & Meaning

The central figure, Saint Haralambie, is shown with a long white beard and halo, wearing liturgical robes and holding a closed book while blessing. He is associated with healing and protection, and is depicted restraining a horned figure representing disease and death.

Technique & Style

The painting features a harmonious color palette, including deep blues, bright oranges, and greens, with intricate details and a balanced composition. The use of clouds, buildings, and floral elements adds depth to the scene.

Context

The inscription, written in an old Romanian Cyrillic script, identifies the saint and provides context for the painting's origins in the Olt region, specifically in Șcheii Brașovului.

Artist & collection

Artist

Unknown

entity whose identity is not known