Artwork

Farfurie adâncă de tip castron, cu corp tronconic, larg și buza îngustă, verticală; este prevăzută în interior, pe centru, cu o farfurioară mai mică (ce putea servi ca suport pentru lumânare), iar pe exterior cu două torți de prindere orizontale. Întreaga suprafață a farfuriei este acoperită cu un strat de angobă albă. Suprafața interioară a farfuriei este decorată prin pictare cu pensula cu motive florale stilizate: pe corpul farfuriei sunt pictate patru flori mari de lalea, alternate cu patru flori mai mici, cu petale ascuțite. Bordura interioară a farfuriei este marcată cu o linie circulară ondulată cu linii mici drepte, perpendiculare, iar marginea buzei cu o linie circulară ondulată. Torțile farfuriei sunt decorate cu linii groase albastre, iar buza este decorată pe exterior cu două linii circulare incizate. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, albastru.

Farfurie adâncă de tip castron, cu corp tronconic, larg și buza îngustă, verticală; este prevăzută în interior, pe centru, cu o farfurioară mai mică (ce putea servi ca suport pentru lumânare), iar pe exterior cu două torți de prindere orizontale. Întreaga suprafață a farfuriei este acoperită cu un strat de angobă albă. Suprafața interioară a farfuriei este decorată prin pictare cu pensula cu motive florale stilizate: pe corpul farfuriei sunt pictate patru flori mari de lalea, alternate cu patru flori mai mici, cu petale ascuțite. Bordura interioară a farfuriei este marcată cu o linie circulară ondulată cu linii mici drepte, perpendiculare, iar marginea buzei cu o linie circulară ondulată. Torțile farfuriei sunt decorate cu linii groase albastre, iar buza este decorată pe exterior cu două linii circulare incizate. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, albastru., by Unknown, 1850

Farfurie adâncă de tip castron, cu corp tronconic, larg și buza îngustă, verticală; este prevăzută în interior, pe centru, cu o farfurioară mai mică (ce putea servi ca suport pentru lumânare), iar pe exterior cu două torți de prindere orizontale. Întreaga suprafață a farfuriei este acoperită cu un strat de angobă albă. Suprafața interioară a farfuriei este decorată prin pictare cu pensula cu motive florale stilizate: pe corpul farfuriei sunt pictate patru flori mari de lalea, alternate cu patru flori mai mici, cu petale ascuțite. Bordura interioară a farfuriei este marcată cu o linie circulară ondulată cu linii mici drepte, perpendiculare, iar marginea buzei cu o linie circulară ondulată. Torțile farfuriei sunt decorate cu linii groase albastre, iar buza este decorată pe exterior cu două linii circulare incizate. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, albastru. is a print by Unknown. It dates from 1850 and is held in the collection of the Ethnographical Museum of Transylvania. The object is a shallow, wide ceramic bowl with a conical body and a narrow rim, standing vertically.

About this work

Overview

The object is a shallow, wide ceramic bowl with a conical body and a narrow rim, standing vertically. It features two horizontal handles on its sides and a smaller inner plate at the center, likely intended to hold a candle. The entire exterior is coated in a white slip, while the interior bears painted decoration beneath a clear glaze.

Subject & Meaning

The interior surface displays stylized floral motifs: four large tulip‑like flowers alternating with four smaller, sharply‑petaled ones. A wavy circular border with short perpendicular lines frames the inner rim, and the outer rim carries a similar undulating line. These decorative elements suggest a symbolic or ceremonial function, possibly related to light or ritual use.

Technique & Style

The bowl’s base layer is a white angobă slip applied to the ceramic body. Over this, pigment—primarily dark blue—was brushed onto the surface to form the floral and geometric designs. After painting, a transparent glaze was applied, giving the decoration a glossy finish. The handles are accented with broad blue stripes, and the outer rim bears incised circular lines.

History & Provenance

The piece originates from a tradition of utilitarian yet ornamented pottery, typical of regional folk workshops. Its functional features, such as the central plate for a candle, indicate it was used in domestic or ritual contexts. Specific provenance details are not recorded, but similar objects are documented in ethnographic collections.

Context

Ceramic vessels of this type were common in everyday life, serving both practical and decorative purposes. The combination of white slip and blue painted motifs aligns with a broader aesthetic found in Eastern European and Balkan folk pottery, where blue on white was a favored color scheme for household items.

Artist & collection

Artist

Unknown

entity whose identity is not known