Icoana îi redă 1/1 pe sfinții Nicolae și pe arhidiaconul Ștefan, în picioare, ușor semiprofil. Asocierea celor doi sfinți nu are o motivație iconografică, probabil a fost dorința comanditarului. Sfântul Nicoale este reprezentat în veșminte arhierești, fără mitră pe cap(ipostaza de vară), binecuvântând cu mâna dreaptă, în stânga ținând Evanghelia închisă. Are părul și barba cărunte, ondulate, fruntea înaltă, trăsăturile fine. Înveșmântat cu sacos auriu tivit cu galon cu șir de perle și pietre scumpe, mânecuțe și galon la gât . Epitrahil alb, cu cruci drepte și motiv scalariform în partea de jos.Omoforul mare, de culoare roșie și bedernița romboidală atârnată de mâna stângă. Aureole trasate cu o linie albă îngustă. În pandant, arhidiaconul Ștefan, primul dintre martiri, ușor întors către sfântul Nicoale, cădelnițând cu o mână, cu cealaltă ținând la piept o biserică având trei turle înalte. Redat tânăr, fără barbă, în veșminte diaconești:stihar lung, bogat ornamentat cu motive florale mari, pe fond alb-albăstrui. Fondul icoanei auriu pal, cu irizări. Median, pe latura de sus, soarele?(sau mandorla de raze a Duhului Sfânt) Paleta cromatică dominată de nuanțele de auriu, restul culorilor(verde, cafeniu, negru, alb, fiind în armonie cu acest fond. Desenul este fin, proporțiile bizantine respectate, compoziția echilibrată, armonioasă. Inscripția în partea de sus, cu chirilice cu caractere specifice Munteniei.

The painting employs fine, controlled lines typical of late medieval Byzantine-derived iconography. Robes are rendered with intricate floral and geometric patterns, while gold leaf backgrounds show subtle iridescence. Aureoles are defined by narrow white outlines. The palette is dominated by muted golds, with accents of deep green, brown, and white, all harmonized to the luminous ground. The execution suggests a regional workshop with access to high-quality materials.

The icon’s surface is heavily degraded, with flaking paint, darkened varnish, and visible cracks. A faded yellow stamp and handwritten numerals in the upper right indicate past cataloging, possibly by a collector or ecclesiastical archive. Its condition implies prolonged exposure to environmental stress, yet its survival suggests it was preserved as a sacred object, perhaps in a private chapel or rural church.

Produced in the cultural sphere of Moldavia or Wallachia, the icon reflects the persistence of Byzantine liturgical traditions in Romanian Orthodox communities. The use of Cyrillic script and specific vestment details align with 15th- to 17th-century regional practices. The choice of saints, though non-standard, may relate to local veneration or the donor’s familial or clerical affiliations.

Though damaged, the icon preserves key elements of pre-modern Romanian religious art: hierarchical composition, symbolic vestments, and devotional intent. Its survival offers insight into the material culture of Orthodox worship outside major urban centers. It stands as a quiet testament to the continuity of iconographic tradition amid material decay and shifting religious landscapes.