Icoana îl reprezintă pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, traversând Cerurile, în carul, tras de doi cai roșii, de foc. Sfântul este îmbrăcat în straie verzi și mantie roșie și mână caii. Chipul Sfântului Ilie este unul ascetic, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul. În registrul inferior sunt Sfântul Prooroc Elisei, ucenicul Sfântului Ilie, care prinde cojocul aruncat și un țăran plugar, care ară pământul cu un plug tras de doi boi albi. Țăranul plugar este Adam. Cele două registre paralele, cerul și pământul, sunt despărțite de un lanț din nouri albi-verzi, o mandorlă, care lasă Cerurile să se deschidă. Asemenea țăranului plugar, care ară pământul, Sfântul Ilie Tesviteanul ară Cerurile cu carul de foc și biciul în mână. Între cele două registre există comunicare și interferență, atât semantică, cât și cromatică. Fondul este albastrul ultramarin al cerului înnourat de ploaie, dar totodată și bogat în ruje roșii. Compoziția este amplă, dezvoltată pe registre și relații între personaje. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, albastru ultramarin, gri, petrol, bronziu, bru, verde mușchi de pădure, verde olive, kaki și alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Ilie. Icoana este de Țara Oltului.

The icon employs a restrained yet rich chromatic scheme: ultramarine blue, vermilion red, olive green, charcoal, and bronze tones. Figures are rendered with linear clarity and symbolic color coding rather than naturalism. The mandorla of clouds acts as both divider and conduit, visually and semantically linking heaven and earth. The surface shows signs of age, with pigment wear and layered applications typical of regional workshop practices in 17th–18th century Moldavia or Wallachia.

The icon originates from Țara Oltului, a historical region in southern Romania. Its wooden panel bears weathering, smudges, and a faint chalk sketch on the reverse—likely a preparatory study of the chariot scene. A white-painted "M.B." and a paper label with handwritten notes, referencing "Sf Ilie," suggest later handling or inventory marking, possibly by a local church custodian or restorer in the 19th century.

The icon follows Byzantine typology adapted in Romanian Orthodox tradition, where Elijah’s ascension symbolized divine authority and the continuity of prophecy through Elisha. The plowman as Adam connects earthly toil with the Fall, while the fiery chariot represents God’s intervention in human history. Such icons were used in liturgical settings and domestic devotion, reinforcing theological narratives through visual symbolism accessible to the faithful.

This work exemplifies the regional iconographic language of Wallachian and Moldavian workshops, where biblical themes were rendered with local aesthetic sensibilities. Its layered history—visible in the reverse sketch and inscriptions—reveals how religious images were not only venerated but also studied, repaired, and annotated over generations. The icon remains a testament to the enduring visual theology of Eastern Orthodox communities in the Carpathian region.