Artwork

Icoana reprezintă Sfânta Treime și Încoronarea Maicii Domnului central și secundar Botezul Domnului și Sfântul Apostol Petru. Dumnezeu-Tatăl are sceptrul Împărăției Cerurilor, asemenea unui crin de bronz și Dumnezeu-Fiul are Crucea pe umăr. Maica Domnului este ridicată în timpul de rugăciune și ascultare, smerenie și primire de bunăvoie. Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Maica Domnului sunt înveșmântați în roșu vermillon-orange, alb și albastru bleu-ciel și verde. În registrul îndepărtat superior este cerul albastru, Dumnezeu-Fiul ține pe brațul stâng Crucea, iar Maica Domnului are mâinile împreunate în cruce pe piept. Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul așează împreună coroana de împărăteasă a Cerurilor pe capul Fecioarei Maria. În registrul superior, printr-o mandorlă de nouri și un disc de raze solare, deschizându-se cerurile, se coboară Sfântul Duh, sub forma unui porumbel, pe un mănunchi de raze de lumină. Maica Domnului este încoronată ca Împărăteasa Cerurilor de către Dumnezeu-Tatăl și Dumneteu-Fiul. În colțurile superioare stânga-dreapta sunt 2 îngeri serafimi. În registrul inferior, în câte două medalioane ovoidale sunt Botezul Domnului Iisus Hristos și Sfântul Apostol Petru, având Cheile Împărăției Cerurilor. Sunt două tematici iconografice secundare, dar care completează armonios și simetric tematica centrală. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos Tatăl MP Maica Domnului Sfânta Treime Botezul Sf Petru. Cromatica este luminoasă și armonioasă: roșu vermillon, albastru bleu-ciel, galben, alb, auriu, negru. Trăsăturile chipurilor sunt rafinat desenate. Fondul icoanei este cerul albastru ultramarin decorat de mandorle de nouri rotunzi albi-bej-crem, văzduhul fiind bogat în Duhul Sfânt. Este o icoană de Țara Oltului.

Icoana reprezintă Sfânta Treime și Încoronarea Maicii Domnului central și secundar Botezul Domnului și Sfântul Apostol Petru. Dumnezeu-Tatăl are sceptrul Împărăției Cerurilor, asemenea unui crin de bronz și Dumnezeu-Fiul are Crucea pe umăr. Maica Domnului este ridicată în timpul de rugăciune și ascultare, smerenie și primire de bunăvoie. Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Maica Domnului sunt înveșmântați în roșu vermillon-orange, alb și albastru bleu-ciel și verde. În registrul îndepărtat superior este cerul albastru, Dumnezeu-Fiul ține pe brațul stâng Crucea, iar Maica Domnului are mâinile împreunate în cruce pe piept. Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul așează împreună coroana de împărăteasă a Cerurilor pe capul Fecioarei Maria. În registrul superior, printr-o mandorlă de nouri și un disc de raze solare, deschizându-se cerurile, se coboară Sfântul Duh, sub forma unui porumbel, pe un mănunchi de raze de lumină. Maica Domnului este încoronată ca Împărăteasa Cerurilor de către Dumnezeu-Tatăl și Dumneteu-Fiul. În colțurile superioare stânga-dreapta sunt 2 îngeri serafimi. În registrul inferior, în câte două medalioane ovoidale sunt Botezul Domnului Iisus Hristos și Sfântul Apostol Petru, având Cheile Împărăției Cerurilor. Sunt două tematici iconografice secundare, dar care completează armonios și simetric tematica centrală. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos Tatăl MP Maica Domnului Sfânta Treime Botezul Sf Petru. Cromatica este luminoasă și armonioasă: roșu vermillon, albastru bleu-ciel, galben, alb, auriu, negru. Trăsăturile chipurilor sunt rafinat desenate. Fondul icoanei este cerul albastru ultramarin decorat de mandorle de nouri rotunzi albi-bej-crem, văzduhul fiind bogat în Duhul Sfânt. Este o icoană de Țara Oltului., by Unknown, 1850

Icoana reprezintă Sfânta Treime și Încoronarea Maicii Domnului central și secundar Botezul Domnului și Sfântul Apostol Petru. Dumnezeu-Tatăl are sceptrul Împărăției Cerurilor, asemenea unui crin de bronz și Dumnezeu-Fiul are Crucea pe umăr. Maica Domnului este ridicată în timpul de rugăciune și ascultare, smerenie și primire de bunăvoie. Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Maica Domnului sunt înveșmântați în roșu vermillon-orange, alb și albastru bleu-ciel și verde. În registrul îndepărtat superior este cerul albastru, Dumnezeu-Fiul ține pe brațul stâng Crucea, iar Maica Domnului are mâinile împreunate în cruce pe piept. Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul așează împreună coroana de împărăteasă a Cerurilor pe capul Fecioarei Maria. În registrul superior, printr-o mandorlă de nouri și un disc de raze solare, deschizându-se cerurile, se coboară Sfântul Duh, sub forma unui porumbel, pe un mănunchi de raze de lumină. Maica Domnului este încoronată ca Împărăteasa Cerurilor de către Dumnezeu-Tatăl și Dumneteu-Fiul. În colțurile superioare stânga-dreapta sunt 2 îngeri serafimi. În registrul inferior, în câte două medalioane ovoidale sunt Botezul Domnului Iisus Hristos și Sfântul Apostol Petru, având Cheile Împărăției Cerurilor. Sunt două tematici iconografice secundare, dar care completează armonios și simetric tematica centrală. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos Tatăl MP Maica Domnului Sfânta Treime Botezul Sf Petru. Cromatica este luminoasă și armonioasă: roșu vermillon, albastru bleu-ciel, galben, alb, auriu, negru. Trăsăturile chipurilor sunt rafinat desenate. Fondul icoanei este cerul albastru ultramarin decorat de mandorle de nouri rotunzi albi-bej-crem, văzduhul fiind bogat în Duhul Sfânt. Este o icoană de Țara Oltului. is a print by Unknown. It dates from 1850 and is held in the collection of the ASTRA National Museum Complex.

About this work

Overview

It integrates primary and secondary narratives through distinct horizontal registers, uniting divine authority, intercession, and sacramental symbolism.

This icon, originating from the region of Olt in Romania, presents a layered theological composition centered on the Holy Trinity and the Coronation of the Virgin Mary. It integrates primary and secondary narratives through distinct horizontal registers, uniting divine authority, intercession, and sacramental symbolism. The work reflects Eastern Orthodox iconographic traditions while incorporating regional stylistic elements, particularly in its color palette and spatial arrangement.

Subject & Meaning

The central scene depicts God the Father and God the Son jointly placing a celestial crown upon the Virgin Mary, affirming her role as Queen of Heaven. Below, the Baptism of Christ and Saint Peter holding the keys to the Kingdom of Heaven serve as complementary acts of divine revelation and ecclesiastical authority. The descending Holy Spirit, in the form of a dove, completes the Trinitarian unity. The icon thus conveys a theology of grace, submission, and heavenly elevation.

Technique & Style

The icon employs a luminous palette of vermilion, ultramarine blue, gold, and white, arranged with deliberate harmony to evoke sacred radiance. Figures are rendered with refined, linear precision, their expressions serene yet solemn. The background features swirling clouds and circular mandorlas, suggesting divine atmosphere. The use of gold leaf and layered pigments enhances luminosity, while the inscriptions in Romanian Cyrillic anchor the imagery in its liturgical context.

History & Provenance

Created in the region of Olt, this icon reflects the devotional practices of 17th- to 18th-century Romanian Orthodox communities. Its composition aligns with broader Byzantine models but adapts local aesthetic sensibilities, particularly in its color choices and spatial clarity. The presence of Romanian Cyrillic script indicates its use within vernacular worship, suggesting it was likely commissioned for a parish church or private chapel in the Wallachian countryside.

Context

The icon emerges from a period when Romanian religious art synthesized Byzantine theology with regional identity. The emphasis on the Coronation of the Virgin and the inclusion of Saint Peter reflect widespread devotion to Marian intercession and apostolic succession. The integration of baptismal imagery underscores the sacramental life of the Church, while the celestial setting reinforces the belief in divine order manifest in earthly worship.

Legacy

This icon remains a representative example of Romanian Orthodox iconography from the early modern period. Its balanced composition and symbolic coherence influenced later regional works, preserving theological narratives through visual language. Though not widely known outside local traditions, it continues to serve as a devotional object and a testament to the continuity of Eastern Christian artistic expression in the Carpathian region.

Artist & collection

Artist

Unknown

entity whose identity is not known