Sfânta Paraschiva este reprezentată frontal, 3/4, încoronată de doi îngeri. Nimbul trasat cu roșu depășește linia chenarului și partea superioară a coroanei. Coroana deschisă, tip bizantin, are pictat central chipul lui Iisus nefăcut de mână de om(Sfântul Keramion). Sub coroană, un văl alb, închis pe piept, încadrează chipul feciorelnic al sfintei, fața rotundă, trăsăturile accentuate, maniera de redare specifică centrului Holui. Expresia gravă. Mantie decorată cu motive fitomorfe ample, foiță argintie incizată și volute aurii pictate pe fond orange. Tunica decorată cu motive geometrice incizate în foiță. De culoare deschisă, În mâna dreaptă, sfânta ține o cruce mică, rusească, în stânga un rotulus desfășurat cu inscripția scrisă în limba slavonă: Cred în unul Dumnezeu… alte inscripții: pe o bandă orizontală, îm partea de jos a icoanei: "Chipul Sf. Mucenițe Parascheva..", Cromatica specifică centrului, tonuri de pământ, roșu, brun roșcat, galben, brun negru, în combinație cu foița metalică argintie înnobilată cu vernis.

The icon employs traditional Byzantine techniques: silver leaf is incised with fine patterns on the mantle and tunic, while gold paint outlines floral and geometric motifs against an orange ground. Facial features are rendered with sharp definition, characteristic of the Moldavian school. The halo’s red outline breaks the frame, a deliberate gesture to transcend material boundaries and assert spiritual presence.

Created in the 17th or early 18th century, the icon likely originated in the Moldavian region, a center of Orthodox iconography under Romanian and Slavic influence. Its stylistic elements align with workshops active in the Princely Courts of Moldavia, where religious imagery served both devotional and political functions, reinforcing ecclesiastical authority through visual tradition.

This work emerged during a period when Orthodox communities in Eastern Europe reinforced religious identity amid Ottoman and Habsburg pressures. Icons like this one functioned as focal points of prayer and communal memory. The use of Slavonic script and Byzantine iconography reflects a deliberate continuity with earlier traditions, resisting cultural assimilation through visual permanence.

The icon remains a representative example of Moldavian religious art, preserving the aesthetic and theological language of its time. Its combination of metallic embellishment, symbolic hierarchy, and textual inscription continues to inform scholarly understanding of Eastern Christian devotional practices. It stands as a material witness to the endurance of liturgical imagery in regional Orthodox culture.