Artwork

Icoana este pictată pe un suport de lemn de formă dreptunghiulară,cu scene din ciclul mariologic, pe o parte fiind scena "Nașterii Maicii Domnului" iar pe cealaltă "Intrarea Maicii Domnului în biserică". În iatacul deosebit, "loc sfânt", Ana este pe patul cu margini aurite, privind către Maria înfășată cu veșmânt aurit, ținută în brațe de o slujnică. În planul al doilea, Ioachim cu părul și barba albe, arată Cartea Sfântă. O altă slujnică pregătește scăldătoarea. Interiorul este sugerat prin câteva elemente(draperia, o coloană). Atât chipurile, cât și faldurile sunt tratate într-o manieră naivă,Chenarul dublu(6 mm aurit și 2mm cu maro), realizat prin incizie cu un obiect tare în grund. Pe suprafața icoanei se văd două galerii de cari. Paleta cromatică este variată, culorile de bază: roșu, verde, albastru, galben. Intrarea în Biserică o arată pe Maica Domnului copilă(avea trei ani) când a fost dusă la templu, așteptată de arhiereul Zaharia și însoțită de Sfinții Ei Părinți, Ioachim și Ana. Maria are pe umeri și pe cap cele trei stele simbolizând Fecioria, sub formă de flori stilizate prin puncte. Aureolele sunt aurite și dublate de un chenar alb. Conform erminiilor, Maria a fost însoțită de alte fecioare. În colțul din dreapta jos, posibil Arhanghelul Gavriil. Arhitectura templului este sugerată prin coloane, trepte și falduri. În partea de sus, albastrul cerului și un element de peisajcopac, munte). Cromatica și chenarul sunt identice cu fața 1. aceasta fiind mai puțin acoperită de impurități. Stratul pictural deteriorat, la colțuri și pe margini. Fața a doua prezintă o zgârietură cu un obiect tare.

Icoana este pictată pe un suport de lemn de formă dreptunghiulară,cu scene din ciclul mariologic, pe o parte fiind scena "Nașterii Maicii Domnului" iar pe cealaltă "Intrarea Maicii Domnului în biserică". În iatacul deosebit, "loc sfânt", Ana este pe patul cu margini aurite, privind către Maria înfășată cu veșmânt aurit, ținută în brațe de o slujnică. În planul al doilea, Ioachim cu părul și barba albe, arată Cartea Sfântă. O altă slujnică pregătește scăldătoarea. Interiorul este sugerat prin câteva elemente(draperia, o coloană). Atât chipurile, cât și faldurile sunt tratate într-o manieră naivă,Chenarul dublu(6 mm aurit și 2mm cu maro), realizat prin incizie cu un obiect tare în grund. Pe suprafața icoanei se văd două galerii de cari. Paleta cromatică este variată, culorile de bază: roșu, verde, albastru, galben. Intrarea în Biserică o arată pe Maica Domnului copilă(avea trei ani) când a fost dusă la templu, așteptată de arhiereul Zaharia și însoțită de Sfinții Ei Părinți, Ioachim și Ana. Maria are pe umeri și pe cap cele trei stele simbolizând Fecioria, sub formă de flori stilizate prin puncte. Aureolele sunt aurite și dublate de un chenar alb. Conform erminiilor, Maria a fost însoțită de alte fecioare. În colțul din dreapta jos, posibil Arhanghelul Gavriil. Arhitectura templului este sugerată prin coloane, trepte și falduri. În partea de sus, albastrul cerului și un element de peisajcopac, munte). Cromatica și chenarul sunt identice cu fața 1. aceasta fiind mai puțin acoperită de impurități. Stratul pictural deteriorat, la colțuri și pe margini. Fața a doua prezintă o zgârietură cu un obiect tare., by iconar anonim, unspecified

Icoana este pictată pe un suport de lemn de formă dreptunghiulară,cu scene din ciclul mariologic, pe o parte fiind scena "Nașterii Maicii Domnului" iar pe cealaltă "Intrarea Maicii Domnului în biserică". În iatacul deosebit, "loc sfânt", Ana este pe patul cu margini aurite, privind către Maria înfășată cu veșmânt aurit, ținută în brațe de o slujnică. În planul al doilea, Ioachim cu părul și barba albe, arată Cartea Sfântă. O altă slujnică pregătește scăldătoarea. Interiorul este sugerat prin câteva elemente(draperia, o coloană). Atât chipurile, cât și faldurile sunt tratate într-o manieră naivă,Chenarul dublu(6 mm aurit și 2mm cu maro), realizat prin incizie cu un obiect tare în grund. Pe suprafața icoanei se văd două galerii de cari. Paleta cromatică este variată, culorile de bază: roșu, verde, albastru, galben. Intrarea în Biserică o arată pe Maica Domnului copilă(avea trei ani) când a fost dusă la templu, așteptată de arhiereul Zaharia și însoțită de Sfinții Ei Părinți, Ioachim și Ana. Maria are pe umeri și pe cap cele trei stele simbolizând Fecioria, sub formă de flori stilizate prin puncte. Aureolele sunt aurite și dublate de un chenar alb. Conform erminiilor, Maria a fost însoțită de alte fecioare. În colțul din dreapta jos, posibil Arhanghelul Gavriil. Arhitectura templului este sugerată prin coloane, trepte și falduri. În partea de sus, albastrul cerului și un element de peisajcopac, munte). Cromatica și chenarul sunt identice cu fața 1. aceasta fiind mai puțin acoperită de impurități. Stratul pictural deteriorat, la colțuri și pe margini. Fața a doua prezintă o zgârietură cu un obiect tare. is an unspecified painting by the Byzantine icon painting artist iconar anonim. It is held in the collection of the "Dimitrie Gusti" National Village Museum. The rectangular wooden panel is divided into two narrative scenes from the life of the Virgin Mary.

About this work

Overview

The rectangular wooden panel is divided into two narrative scenes from the life of the Virgin Mary. The left side illustrates the birth of the Virgin, while the right side portrays her entry into the temple as a child. Both images are framed by a double border—an outer gold strip of about six millimetres and an inner brown band of two millimetres—created by incising the ground with a hard tool.

Subject & Meaning

In the birth scene, Saint Anne lies on a gilded bed, gazing at the newborn Mary swaddled in a golden cloth and held by a servant.

In the birth scene, Saint Anne lies on a gilded bed, gazing at the newborn Mary swaddled in a golden cloth and held by a servant. Joachim, depicted with white hair and beard, presents a holy book, while another attendant prepares a basin for baptism. The temple entry shows a three‑year‑old Mary being led to the church, greeted by the high priest Zechariah and accompanied by her parents, Joachim and Anne, with three stars on her shoulders and head symbolising her perpetual virginity.

Technique & Style

The figures and drapery are rendered in a naïve manner, with simplified facial features and stylised folds. The palette relies on primary hues—red, green, blue and yellow—augmented by gold leaf on halos and decorative elements. The surface bears two layers of craquelure, and the paint layer shows wear at the corners and edges, including a scratch on the reverse side of the panel.

History & Provenance

The icon’s double frame and the use of incised gold borders are characteristic of Eastern Orthodox devotional objects from the late medieval period. The presence of an archangel, likely Gabriel, in the lower right corner aligns with traditional iconographic programs for Marian narratives, suggesting the work was intended for liturgical or private veneration.

Context

The two scenes reflect the theological emphasis on the Virgin’s purity and her early dedication to God, themes common in Byzantine and post‑Byzantine art. Architectural hints—columns, steps, and a stylised landscape with a tree and mountain—situate the events within a sacred space, reinforcing the connection between earthly rites and heavenly promise.

Artist & collection

Artist

iconar anonim

These icons follow the traditional Moldavian style of the 16th–17th century, painted on wooden panels with scenes from the life of the Virgin Mary.