Artwork

Icoana este pictată în oglindă pe spatele unei bucăți de sticlă de proveniență industrială, în ax orizontal. Scena și realizarea sunt specifice spațiului catolic. Simetric față de un ax reprezentat de un grup de flori, sunt redați Sfânta Ana cu Fecioara Maria și Sfântul Iosif cu Isus copil. Sfânta Ana este reprezentată cu părul negru, acoperit cu o năframă albă. Este înveșmântată cu o rochie sobră, de culoare verde crom, peste umeri având prinsă o mantie roșie bogată.În mâna dreaptă ține o carte, cu stânga o ține de umeri pe Fecioara Maria, către care Sf. Ana este ușor aplecată. Maria este redată din profil, cu mâinile împreunate în rugăciune. În pandant, Sfântul Iosif, așezat, ușor aplecat îl ține în brațe pe Isus reprezentat ca un prunc dolofan, cu părul scurt și creț, picioarele și mâinile descoperite.În mâna dreaptă ține o ramură cu flori.Iosif are părul lung, este tânăr, cu fruntea înaltă, barba scurtă, veșminte în aceleași culori ca ale Sf. Ana. Chipurile sunt grave, triste, cu sprâncene foarte groase, contururile realizate cu o linie subțire, roșie. Toate personajele au aureole albe cu o bandă difuză, bleu pe lângă lina de contur neagră. Între cele două grupuri , pe linia mediană este plasat un aranjament floral compus dintr-un crin în partea superioară și încă trei flori(două înflorite și un boboc sau trandafir)roșii, unite într-un singur buchet printr-o fundă roșie. În colțurile de sus, câte o ramură cu flori roșii și frunze lanceolate așezate oblic. Fondul este în întregime alb. Pe o bandă lată în partea de jos, inscripția , caractere îngroșate. Desenul este extrem de îngrijit, liniile folosite sunt de diverse dimensiuni, compoziția, echilibrată, cromatica dominată de roșu și verde. Rama este fixată în cuie de fier.

Icoana este pictată în oglindă pe spatele unei bucăți de sticlă de proveniență industrială, în ax orizontal. Scena și realizarea sunt specifice spațiului catolic. Simetric față de un ax reprezentat de un grup de flori, sunt redați Sfânta Ana cu Fecioara Maria și Sfântul Iosif cu Isus copil. Sfânta Ana este reprezentată cu părul negru, acoperit cu o năframă albă. Este înveșmântată cu o rochie sobră, de culoare verde crom, peste umeri având prinsă o mantie roșie bogată.În mâna dreaptă ține o carte, cu stânga o ține de umeri pe Fecioara Maria, către care Sf. Ana este ușor aplecată. Maria este redată din profil, cu mâinile împreunate în rugăciune. În pandant, Sfântul Iosif, așezat, ușor aplecat îl ține în brațe pe Isus reprezentat ca un prunc dolofan, cu părul scurt și creț, picioarele și mâinile descoperite.În mâna dreaptă ține o ramură cu flori.Iosif are părul lung, este tânăr, cu fruntea înaltă, barba scurtă, veșminte în aceleași culori ca ale Sf. Ana. Chipurile sunt grave, triste, cu sprâncene foarte groase, contururile realizate cu o linie subțire, roșie. Toate personajele au aureole albe cu o bandă difuză, bleu pe lângă lina de contur neagră. Între cele două grupuri , pe linia mediană este plasat un aranjament floral compus dintr-un crin în partea superioară și încă trei flori(două înflorite și un boboc sau trandafir)roșii, unite într-un singur buchet printr-o fundă roșie. În colțurile de sus, câte o ramură cu flori roșii și frunze lanceolate așezate oblic. Fondul este în întregime alb. Pe o bandă lată în partea de jos, inscripția , caractere îngroșate. Desenul este extrem de îngrijit, liniile folosite sunt de diverse dimensiuni, compoziția, echilibrată, cromatica dominată de roșu și verde. Rama este fixată în cuie de fier., by Unknown, 1850

Icoana este pictată în oglindă pe spatele unei bucăți de sticlă de proveniență industrială, în ax orizontal. Scena și realizarea sunt specifice spațiului catolic. Simetric față de un ax reprezentat de un grup de flori, sunt redați Sfânta Ana cu Fecioara Maria și Sfântul Iosif cu Isus copil. Sfânta Ana este reprezentată cu părul negru, acoperit cu o năframă albă. Este înveșmântată cu o rochie sobră, de culoare verde crom, peste umeri având prinsă o mantie roșie bogată.În mâna dreaptă ține o carte, cu stânga o ține de umeri pe Fecioara Maria, către care Sf. Ana este ușor aplecată. Maria este redată din profil, cu mâinile împreunate în rugăciune. În pandant, Sfântul Iosif, așezat, ușor aplecat îl ține în brațe pe Isus reprezentat ca un prunc dolofan, cu părul scurt și creț, picioarele și mâinile descoperite.În mâna dreaptă ține o ramură cu flori.Iosif are părul lung, este tânăr, cu fruntea înaltă, barba scurtă, veșminte în aceleași culori ca ale Sf. Ana. Chipurile sunt grave, triste, cu sprâncene foarte groase, contururile realizate cu o linie subțire, roșie. Toate personajele au aureole albe cu o bandă difuză, bleu pe lângă lina de contur neagră. Între cele două grupuri , pe linia mediană este plasat un aranjament floral compus dintr-un crin în partea superioară și încă trei flori(două înflorite și un boboc sau trandafir)roșii, unite într-un singur buchet printr-o fundă roșie. În colțurile de sus, câte o ramură cu flori roșii și frunze lanceolate așezate oblic. Fondul este în întregime alb. Pe o bandă lată în partea de jos, inscripția , caractere îngroșate. Desenul este extrem de îngrijit, liniile folosite sunt de diverse dimensiuni, compoziția, echilibrată, cromatica dominată de roșu și verde. Rama este fixată în cuie de fier. is a print by Unknown. It dates from 1850 and is held in the collection of the "Dimitrie Gusti" National Village Museum. The work is a reverse-painted image on the back of an industrial glass pane, intended to be viewed through the glass.

About this work

Overview

The work is a reverse-painted image on the back of an industrial glass pane, intended to be viewed through the glass. The composition is arranged horizontally, with a white background and a dark iron‑nail frame. A broad lower band bears a bold inscription, while the upper corners contain diagonal sprigs of red flowers and lance‑shaped leaves.

Subject & Meaning

The scene depicts a Catholic devotional grouping: Saint Anne holding the Virgin Mary, and Saint Joseph cradling the infant Jesus. Both pairs are positioned symmetrically around a central floral arrangement, emphasizing familial and theological connections. The figures display solemn expressions, underscoring themes of humility and reverence.

Technique & Style

The artist employed a fine, varied‑width line to outline the figures, using thin red strokes for contours and delicate black lines for definition. Halos are rendered in white with a diffuse blue fringe, creating a subtle luminous effect. The palette is dominated by rich reds and a metallic green, applied with meticulous care to achieve a balanced composition.

History & Provenance

The glass panel bears the catalog reference “MS 27202,” suggesting it originated from a museum or archival collection. Its mounting in a nailed iron frame and the presence of industrial‑grade glass indicate a 19th‑century production context, typical of devotional objects made for private or liturgical use.

Context

Reverse‑painting on glass was a technique used in Catholic settings to produce images visible only when illuminated from behind, often serving as altar frontals or private devotional mirrors. The symmetrical arrangement of saints and the central bouquet of lilies and red blossoms reflect conventional iconographic schemes of the period.

Artist & collection

Artist

Unknown

entity whose identity is not known