Sfânta Mare Cuvioasă Parascheva de la Iași are crucea și o ramură de finic verde brad, în mâna dreaptă. Este îmbrăcată în veșmânt roșu vermillon, cu interiorul căptușit cu verde, vernil, crem și galben, cu sacosul alb ivoriu, cu dungi crem-bej. Sacosul este alb ivoriu crem-bej, cu danteluță și guleraș galben. Sfânta Cuvioasă are părul negru lung, ondulat, lăsat pe umeri, coroană roșie și aureolă. Fondul icoanei este cerul albastru-negru întunecat, în registrul superior și un câmp înalt luminos de grâu galben-copt, în registrul mediu și inferior, de culoare ocru-muștar. Întreaga compoziție iconografică este încadrată de un chenar decorativ geometrizant alb și unul paralel, fitomorf, format dintr-o ghirlandă de 6 ruje - margarete, cu petale roșii. Ghirlanda excelează prin delicatețea desenului și bogăția cromatică armonioasă. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, albastru-negru, verde forest, kaki, vernil-măr, olive, bej-crem, negru, galben chihlimbar, ocru, muștar, negru, alb. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.

The icon employs layered pigments in a rich, harmonious palette: vermilion robes, forest green linings, ochre wheat fields, and deep blue-black skies. Delicate floral borders of six white daisies with red petals frame the composition, rendered with fine brushwork. The contrast between luminous foreground elements and darkened background enhances spiritual depth, typical of regional Transylvanian icon painting traditions.

Produced in the Nicula region, known for its active monastery and icon production, this work reflects local devotional practices of the 18th or early 19th century. The worn reverse, with its faded markings and aged wood, indicates prolonged liturgical use. Its survival suggests it was preserved within a religious community, possibly moved or stored after periods of political or religious upheaval.

In Transylvanian Orthodox communities, icons like this served both as objects of prayer and as markers of cultural identity amid multi-confessional surroundings. The use of local flora in the border, combined with standardized saintly attributes, reveals a blend of canonical tradition and regional aesthetic. The wheat fields and fir sprig may also reference local agricultural cycles and seasonal rituals tied to the saint’s feast.

Though the painted surface is no longer visible, the panel’s physical state preserves evidence of its devotional history. Its craftsmanship and materials reflect the continuity of icon-making in rural Transylvania, where religious art was deeply interwoven with daily life. Today, such objects serve as tangible links to a vanished devotional world, studied for their cultural and artistic resilience.