Icoana este pictată pe dosul unei bucăți de sticlă dreptunghiulară, în ax vertical; Sunt reprezentați sfinții ierarhi Nicolae al Mirelor Lichiei și Vasile cel Mare, într-o asociere mai puțin întâlnită. Cei doi sfinți sunt redați 3/4, din ușor semiprofil, privind către stânga lor. Cu dreapta binecuvintează cu degetul inelar unit cu cel mare, în stânga țin o carte sfântă la piept. Poziția este mai puțin uzitată: sfântul Nicolae este plasat puțin în spatele sf Vasile, creînd perspectivă. Ambii sunt înveșmântați cu sacosuri roșu cărămiziu cu borduri aurite, stihare orange cu mânecuțe, aurite, omofor bleu cu chenar și cruci aurite. Pe cap au mitre rotunde, înalte, bipartite. Sfântul Vasile are la gât un engolpion circular, confundat probabil cu o decorațiune. Sfântul Nicolae are barba scurtă, părul lung, alb, iar sfântul Nicolae are babrba lungă, albă și părul castaniu. Câmp verde întunecat, cu porțiuni de bleu și orange în dreptul umerilor sfinților, corespunzător culorilor veșmintelor. Inscripția este scrisă cu negru, cei doi S fiind plasați în colțuri,. Compoziția este ușor comprimată. Rama este alcătuită din patru șipci drepte, îmbinate oblic la colțuri, profilate pe o porțiune mică la interior, vopsite cu o culoare maron închis-roșcat, peste care s-a aplicat un lac lucios. Are trei găuri circulare, suscentral și lateral jos, pentru a fi prinsă oblic(mai târzii) Dosul este realizat din brad, fixate în cuie.

Painted in reverse on glass, the image employs layered pigments applied in reverse order, with details like gold accents added last. The figures are rendered with soft modeling, minimal shading, and flat color fields. Gold borders on vestments and mitres highlight sacred status. The background’s muted greens and blues subtly echo the saints’ garments, unifying the composition. Inscriptions in black lettering occupy the upper corners, following traditional iconographic layout.

The painting’s reverse-glass medium and wooden backing of fir suggest a local, possibly rural workshop origin, likely from the 18th or early 19th century. The frame’s three holes indicate later mounting, possibly for wall suspension at an angle. No documented provenance survives, but its materials and style align with devotional objects produced in Moldavian or Transylvanian communities, where such portable icons were used in private prayer.

In Orthodox tradition, reverse glass icons were valued for their luminous quality and durability, especially in regions with limited access to panel painting. The pairing of Nicholas and Basil, though rare, may reflect a local cult or a specific liturgical calendar. The use of gold, rich textiles, and hierarchical positioning aligns with Byzantine-derived iconography, adapted to regional aesthetics and devotional needs in the Danubian Principalities.

This work exemplifies a modest but enduring vernacular tradition in Eastern Christian art, where technical constraints and local materials shaped devotional expression. Its survival offers insight into how religious imagery was produced and used beyond major urban centers. Though not part of a grand artistic movement, it preserves the quiet continuity of faith practices through material culture in rural Orthodox communities.