Icoana îl reprezintă pe sfântul Nicolae 3/4, frontal, în ipostaza de mare ierarh, binecuvântînd cu mâna dreaptă, în stânga ținînd Cartea Sfântă. Sfântul este redat cu capul descoperit, barba de lungime medie, fruntea înaltă, ochii căprui. În jurul capului aureolă de culoare deschisă, gălbuie, aplicată peste un strat de bronz auriu, mărginită cu o linie albă. Înveșmântat cu sacos roșu cărămiziu, cu intradosul verde, epitrahil verde, cu o linie subțire pe margine și cruci negre conturate cu alb și raze negre. Stihar bleumarin cu mânecuțe aurii decorate cu perle albe și motiv geometric, la fel galonul de la gât. Mâna cu care ține cartea este acoperită de omofor, în semn de smerenie. De mâna cu care binecuvintează atârnă bedernița de culoare galben aurie, cu franjuri și motive geometrice. Coperta cărții legate în piele bogat decorată. Chenar din linii ondulate de culoare galbenă, dispuse longitudinal, mărginit la interior de o linie subțire roșie și una închisă la exterior. Proporțiile în general respectate, capul este ușor mai mic în comparație cu corpul masiv, ceea ce creează un efect de depărtare, accentuat și de fondul luminat roșiatic în partea de jos, albastru în cea de sus. Maniera picturală, indică un pictor școlit, influențat de pictura academistă. Icoana prezintă un strat de murdărie și mici crăpături.

The painting employs layered pigments with gold leaf beneath the halo, outlined in white to enhance luminosity. Robes are rendered with precise detailing: crimson sacos, green epitrahil with black crosses outlined in white, and a bleumarin sticharion adorned with gold trim and pearl-like accents. Background gradients shift from reddish below to blue above, creating atmospheric depth. Brushwork is controlled, showing academic training while retaining iconographic discipline.

The icon bears signs of age, including surface grime and minor cracking, consistent with prolonged liturgical use. Its stylistic features suggest production in the 19th century, likely within a Romanian ecclesiastical workshop influenced by academic painting trends. No documented provenance is available, but its craftsmanship aligns with regional traditions of Orthodox iconography from Moldavia or Wallachia.

This work emerges from a period when Orthodox iconography in Romania absorbed elements of Western academic realism, particularly in facial modeling and drapery rendering. While retaining traditional iconographic syntax—frontality, symbolic color, hierarchical scale—it reflects a broader 19th-century trend of liturgical art seeking greater naturalism without abandoning spiritual convention.

The icon stands as an example of transitional religious art, bridging Byzantine orthodoxy and 19th-century academic influences. It preserves liturgical function while demonstrating technical refinement. Though not widely known outside regional collections, it contributes to understanding how Orthodox communities adapted visual traditions during modernization, maintaining theological continuity through evolving aesthetics.