Mântuitorul Iisus Hristos, fiind răstignit pe Cruce, are în stânga în locul ucenicului cel iubit, care a stat lipit de pieptul Învățătorului, la Cina cea de Taină, mai precis, în locul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Evanghelistul Iubirii și în dreapta în locul Maicii Domnului Îndurerate, Jalnice și Plângătoare câte o ramură înaltă de trandafiri, cu boboci și frunze. Mântuitorul Iisus Hristos Răstignit pe Cruce are o țesătură verde în jurul mijlocului și a coapselor. Crucea este brună. Fondul icoanei brun-negru întunecat, iar în spatele Crucii, este un spațiu galben-chihlimbar, prefigurând Lumina Învierii Domnului Iisus Hristos. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ geometrizant, alb-roșu vermillon-acajou. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon-acajou, brun-maro, verde brad, galben chihlimbar, bronziu, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Restignirea Lui IC XC Iisus Hristos. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.

Christ is shown on a brown cross, flanked not by the Virgin Mary and John the Evangelist, but by tall rose branches symbolizing divine love and resurrection. The absence of human figures shifts focus to Christ’s sacrifice and the promise of new life. The rosebuds and leaves imply spiritual renewal, while the golden-hued background behind the cross prefigures the light of the Resurrection, a common eschatological motif in Orthodox iconography.

The icon employs tempera or oil on wood, with a restrained palette of vermilion, brown, forest green, amber, bronze, white, and black. The figures are stylized, lacking naturalistic depth, consistent with Byzantine-derived traditions. The geometric border in red and white frames the scene with symbolic order. The dark, worn surface and visible wood grain reflect both age and the tactile nature of devotional objects made for intimate worship.

Produced in the Nicula region, known for its religious art and pilgrimage site, the icon likely served in a local church or household altar. Its current condition—cracked, faded, and labeled with a museum inventory number—suggests it was collected in the 20th century, possibly during efforts to preserve regional religious artifacts. The presence of metal hooks confirms its liturgical function before entering institutional care.

In Transylvanian Orthodox communities, icons like this blended Byzantine iconographic norms with local symbolism. Replacing the traditional figures of Mary and John with roses reflects a regional emphasis on Marian devotion and the symbolism of the rose as a Marian emblem. The use of Cyrillic script points to the cultural and linguistic context of Romanian-speaking Orthodox believers under Habsburg rule, where religious expression remained tied to older traditions.

This icon represents a quiet but persistent continuity in Transylvanian religious art, where symbolic substitution and regional aesthetics preserved spiritual meaning amid political and cultural change. Its survival, despite damage and displacement, speaks to the endurance of devotional practices. Today, it stands as a material witness to the intersection of faith, craft, and regional identity in Eastern European Orthodoxy.