Mântuitorul Iisus Hristos, fiind răstignit pe Cruce, are în dreapta pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare, în locul uceniculuil cel iubit, care a stat lipit de pieptul Învățătorului, la Cina cea de Taină, mai precis, în locul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Evanghelistul Iubirii și în stânga pe Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Constantin, în locul Maicii Domnului Îndurerate, Jalnică și Plângătoare. Veșmintele Sfinților Împărați sunt sacosuri albe, cu dungi albastre-verzi și mantii roșii vermillon, cu mânecile largi și verzi. Mântuitorul Iisus Hristos Răstignit pe Cruce are o țesătură verde-forest în jurul mijlocului și a coapselor. Fondul icoanei este cerul albastru bleu-ciel înspre alburiu senin și deschis, în registrul superior și galben-chihlimbar, în spatele Crucii, un spațiu galben-solar, prefigurând Lumina Învierii Domnului Iisus Hristos. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de bujori și trandafiri, 10 ruje. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, albastru bleu-ciel, albastru cobalt, gri antracit, galben-chihlimbar, verde forest, alb zinc, negru. Icoana este mai rară, datorită abordării tematicii iconografice. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.

The painting employs a restrained palette of vermilion, cobalt blue, forest green, and gold-chamber yellow, arranged with deliberate harmony. Figures are rendered with elongated proportions and flat, stylized drapery, typical of Eastern Orthodox iconography. The background transitions from celestial blue above to solar gold behind the Cross, symbolizing the resurrection’s light. A floral border of roses and buds encloses the scene, reinforcing sacred order.

Originating in Nicula, Northern Transylvania, this icon reflects the region’s unique blend of Orthodox tradition and local imperial devotion. Its rarity stems from the uncommon substitution of imperial figures in the Crucifixion scene, a deviation from standard Byzantine models. Likely produced in a monastic workshop during the 18th or early 19th century, it preserves a localized theological expression tied to regional identity and imperial memory.

In Transylvanian Orthodox communities, veneration of Constantine and Helena was deeply rooted, especially after the 17th-century revival of monastic life under Habsburg rule. Their inclusion in Crucifixion scenes served to affirm the legitimacy of Christian rulership and the continuity between Byzantine heritage and local faith. This icon thus functions as both liturgical object and political statement, embedding imperial legacy within sacred narrative.

Though uncommon in broader Orthodox iconography, this composition remains a significant regional variant, preserved in ecclesiastical collections and studied for its synthesis of imperial symbolism and theological innovation. It illustrates how local communities adapted universal Christian imagery to express distinct historical and cultural identities, contributing to the diversity of Eastern Christian visual traditions.