În centrul icoanei este Crucea, iar în stânga crucii este Sfânta Împărăteasă Elena, și în dreapta este Împăratul Constantin. Veșmintele sfinților împărați sunt pictate cu roșu vermillon și gri-antracit și epitrahile-patrafire gri-antracit. Poartă coroane împărătești și aureole de sfinți, mantiiile de împărați le au prinse la gât cu fibulă. Crucea este roșie-vermillon cu gri și are capetele brațelor cu elemente decorative trilobate roșii vermillon-cărămiziu. Fondul este cerul albastru bleu-ciel foarte senin, înspre alburiu. Împrejurul Crucii este un spațiu luminos de galben-chihlimbar. Întreaga compoziție iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de 7 ruje - trandafiri și bujori roșii vermillon și 2 boboci de măceș - cu frunze gri-verzui. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon-cărămiziu, albastru bleu-ciel înspre alburiu, gri-antracit, bronziu, brun, galben-chihlimbar, ocru, alb, negru. Inscripția în româno-chirilică se traduce Constantin și Elena. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.

The figures are rendered with sharp outlines and flat, luminous planes of color, typical of Eastern Orthodox iconography. Vermilion red, charcoal gray, and amber gold are applied with precision, creating contrast without depth. The crowns and vestments feature intricate patterns, while the floral border is meticulously painted in repetitive motifs. The background’s pale blue sky and golden aura around the Cross enhance spiritual radiance, avoiding naturalism in favor of symbolic clarity.

Produced in the 18th or early 19th century in the village of Nicula, this icon reflects the enduring monastic and folk traditions of Transylvanian Orthodoxy. Its materials and style align with regional workshops that preserved Byzantine models while incorporating local decorative elements. The use of Cyrillic script and the specific floral border suggest a community deeply rooted in Orthodox liturgical practice, likely created for private or parish veneration.

In Transylvanian religious culture, icons of Constantine and Helena served as reminders of the imperial endorsement of Christianity and the sanctity of relics. The choice of the True Cross as central motif resonated with pilgrimages to sites like Nicula, where relics were venerated. The icon’s formal structure and color scheme echo broader Orthodox conventions, yet its floral border and local script reveal a distinct regional identity within the wider ecclesiastical tradition.

This icon remains a testament to the continuity of Orthodox devotional practices in Transylvania, where religious imagery preserved cultural identity amid political change. Its preservation reflects the value placed on liturgical art within rural communities. Though not widely known beyond its region, it contributes to the understanding of how local artisans adapted universal Christian themes through distinctive visual language and material choices.