Icoana este pictată pe spatele unei bucăți de sticlă dreptunghiulară, în ax vertical. Compoziția îi reprezintă pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, susținînd crucea pe care a fost răstignit Isus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea, aflată pe un postament semicircular, are brațele trilobate și brațele însemnate cu cruci. Chenarul crucii este trasat cu negru, din două linii subțiri. Cei doi sfinți sunt reprezentați cu coroane împărătești, în picioare, sub brațele crucii. Veșmintele sunt simple, mantii aurii și tunici verzi.Câmpul- aceeași nuanță de orange cu tonuri de brun, rezultate din distribuția neuniformă a culorii. În partea de sus, prelungit lateral până la brațele crucii, chenarul specific Niculei, zăluțe albe pe fond brun. Compoziția se remarcă prin simetrie și valorația cromatică. Rama este pictată în cafeniu la interior și roșu la exterior.

Painted in tempera on glass, the work uses flat, opaque colors with minimal modeling. Gold mantles and green tunics contrast against a warm, uneven orange-brown background, achieved through uneven pigment application. The cross is outlined in fine black lines, and the upper border features white dots on a brown field, a decorative motif typical of regional iconography. Symmetry and chromatic restraint reinforce spiritual solemnity.

The icon’s glass support and decorative border suggest origins in Eastern European folk or ecclesiastical workshops, likely from the 18th or 19th century. Similar techniques appear in Transylvanian and Moldavian religious art. Its preservation on glass, rather than wood, reflects local adaptations in icon production. The frame, with brown interior and red exterior, aligns with regional craftsmanship traditions of the period.

This icon belongs to a tradition where saints are depicted not as distant figures but as active participants in sacred history. The emphasis on the True Cross connects it to liturgical practices honoring relics and imperial patronage of the Church. Its simple palette and lack of landscape or architectural detail reflect a devotional focus, common in rural or provincial icon painting where resources were limited.

The icon exemplifies how regional artistic practices preserved Byzantine iconographic norms while incorporating local materials and motifs. Its use of glass as a support, though uncommon in major centers, demonstrates adaptive craftsmanship in peripheral areas. Such works remain important for understanding the transmission of religious imagery beyond urban monastic traditions, particularly in Eastern Europe.