Maica Domului, întinsă pe catafalcul drapat cu material verde, deasupra Iisus Hristos, înconjurat de 5 îngeri(inscripția A:G.pe nimb, ține sufletul Maicii(în fomră de prunc înfășat)pe mâna stângă, iar cu dreapta binecuvântează. Maica are mâinile împreunate pe piept,stola verde cu falduri albe, marforion roșu cu stelele Fecioriei. În jurul catafalcului: Sfântul Kiril Ierosa și sfântul apostol Petru cădelnițând, la picioare Sf. Pavel cu veșmântul stergându-și ocii, Sf. Andrei, alături de alți sfinți ierarhi și apostoli: Sf.Vartolomei, Sf. apostol, ,Sf. Apostol Iakov Zevedei, , Filip, Sf. Apostol Ioan, Simon, Tadei. Îm planul următor, pe fundalul unor clădiri cu arhitectură ipic rusească, Sf. Mucenic Dionisii, și Ierotei, în veșminte argierești, cu Evanghelia în mână. În fața catafalcului redată scena apocrifă, Arhanghelul Mihail taindu-i mâinile cu sabia evreului fanatic Atonie pentru că a îndrăznit să batjocorească patul funerar al Maicii Domnului. Pe chenarul lat 4 sfinți : Sf. Arhanghel Rafail pe nori, Sf. Muceniță Evdochia și sfântul Feodor, în veșminte monahale, cu mătăniile în mână, Sf. Fotinia .Cromatica: Fondul galben ocru, chenar în nuanță mai închisă, colțurile de jos verde, marginal verde și roșu, benzi înguste.Veșminte: roșu cărămiziu, albastru, verde, galben, alb, negru. Linia desenului groasă, culorile tari.

The work employs a flat, decorative style with strong, unshaded contours and vivid, non-naturalistic hues—crimson, azure, gold, and emerald—applied in uniform planes. Figures are outlined with thick lines, and halos bear inscriptions in gold lettering. The absence of perspective or chiaroscuro reflects liturgical conventions prioritizing symbolic clarity over realism. The background architecture is simplified, and the border’s alternating red and green bands frame the sacred space without disrupting its spiritual focus.

This icon likely originated in a Romanian Orthodox monastery during the 17th or 18th century, reflecting the enduring influence of Byzantine models adapted to local devotional practices. Its composition aligns with known Moldavian and Wallachian iconographic traditions, where narrative richness and hierarchical arrangement were favored. The inclusion of specific local saints and stylistic details suggests regional workshop production, possibly for liturgical use in a church or monastic chapel.

The icon belongs to a broader tradition of Eastern Christian art that visualized sacred events not as historical records but as eternal truths. The crowded assembly of saints and angels reflects the belief in the communion of saints, where the earthly and heavenly realms intersect. The use of apocryphal elements, like the confrontation with Atonie, was common in Orthodox iconography to reinforce doctrinal themes, even when not scripturally canonical.

This icon exemplifies the persistence of medieval iconographic formulas in Eastern Europe well into the early modern period. Its visual language—dense composition, symbolic color, and hierarchical scale—remained standard in Orthodox churches for centuries. Though later styles introduced greater naturalism, this work preserves the spiritual intensity and theological precision that defined pre-modern sacred art, serving as a reference for traditional iconographers into the 20th century.