Icoana îl reprezintă pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, traversând Cerurile, în carul de foc, tras de doi cai roșii. Sfântul este îmbrăcat în straie brun-negre și mantie roșie și mână caii roșii cu aripi bronzii. Chipul Sfântului Ilie este unul ascetic, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul. În registrul inferior sunt Sfântul Prooroc Elisei, ucenicul Sfântului Ilie, care prinde cojocul aruncat și un țăran plugar, care se ține de carul de foc al sfântului prooroc. Cele două registre paralele, cerul și pământul, sunt despărțite de un lanț din nouri albi-negrii, o mandorlă, care lasă Cerurile să se deschidă. Asemenea țăranului plugar, care ară pământul, așa și Sfântul Ilie Tesviteanul ară Cerurile cu carul de foc și biciul în mână. Cerurile albastru-întunecate, de apus de soare, au firicele roșiatice, iar câmpurile albastre au denivelări și movile roșiatice, astfel în registrul inferior, pământul este reprezentat pe straturi și benzi cromatice alternative de brun, kaki, roșu, albastru și alb. Întreaga narațiune este segmentată de lanțuri de nouri, mandorle mari sau mici, albe sau aurii. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sfântul Prooroc Ilie. Compoziția este amplă, dezvoltată pe registre și relații între personaje. Compoziția este încadrată de un chenar fitomorf, format dintr-o ghirlandă de flori roșii, frunze negre. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, roz, albastru violaceu, gri, brun, cafeniu, verde kaki, negru, alb. Icoana aparține lui Matei Țimforea, Cârțișoara, Țara Făgărașului. Icoana este datată 1877.

The artist employs a layered chromatic structure, using alternating bands of brown, kaki, red, blue, and white to depict the earth’s surface, while the heavens are rendered in deep indigo with subtle crimson highlights. The clouds forming the mandorla between realms are painted in alternating white and black tones, creating a textured barrier. Gold accents in the clouds and floral border add luminosity without overt gilding. Figures are stylized with elongated proportions and expressive, ascetic faces, aligning with regional iconographic traditions while maintaining narrative clarity.

Created in 1877 by Matei Țimforea, a known icon painter from Cârțisoara, this work reflects the enduring Orthodox tradition in Transylvania during the late 19th century. Though not commissioned for a major cathedral, its detailed execution suggests it was intended for a local church or private devotional use. The use of Romanian Cyrillic script and regional color palettes indicates a community-specific artistic lineage, preserving liturgical imagery amid broader cultural shifts under Austro-Hungarian rule.

In 1877, Romania was consolidating its national identity after gaining independence, and religious art remained a vital medium for cultural continuity. This icon draws from Byzantine models but adapts them with local sensibilities—earthy tones, narrative density, and a focus on rural figures like the plowman. The emphasis on Elijah’s ascension may have resonated with communities seeking spiritual resilience during political transformation, reinforcing the idea of divine intervention as both transcendent and accessible.

The icon stands as a representative example of 19th-century Transylvanian iconography, where traditional theological themes were expressed through localized visual language. Its intricate layering of color, symbolic segmentation, and integration of everyday figures into sacred narrative influenced later regional artists. Though not widely exhibited, it remains a key artifact in understanding how Orthodox communities sustained their visual heritage through intimate, handcrafted works during a period of modernization.