Icoana are o forma dreptunghiulara, în ax vertical. Tema, "Invierea lui Iisus", este tratată în manieră occidentală, academistă, fiind mai puțin răspândită decât celelalte două variante ale "Învierii" tipic ortodoxe("Coborârea lui Hristos la iad" și "Femeile mirofore la mormânt"). Icoana reprezintă imaginea lui Iisus înviat în slavă, iradiind, într-un oval de nori auriți, deasupra mormântului pecetluit. Iisus arată către cer cu mâna dreaptă, iar în stânga ține o flamură roșie fluturînd de brațele unei cruci, steagul biruinței. Domnul, cu capul plecat pe mâna stângă, părul lung, ondulat, revărsat pe umeri, privește cu îngăduință în jos în timp ce se înalță spre cer. Din mâini și din picioare țâșnesc raze roșii.Este învăluit cu o mantie albă care îi flutură pe umeri și îi acoperă mijlocul. În registrul de jos, trei soldați în haine romane, căzuți la pământ, orbiți de lumina Învierii. Soldații poartă armură metalică și scuturi, tunici scurte, albastre, mantii roșii, cizme înalte. Sunt redați plastic în cădere, înspăimântați, pe o pajiște verde, denivelată, unde se află în centru mormântul de piatră. Paleta cromatică variată, armonioasă. Cerul albastru cu irizări luminoase.Inscripția scrisă cu alb. Chenar îngust auriu.

The composition follows academic naturalism, with three-dimensional rendering of the soldiers’ bodies in dynamic, lifelike poses. The palette is rich and harmonious: deep blues and reds contrast with gold and white, while luminous halos and radiant beams suggest divine illumination. The narrow gold border and white inscriptions reflect traditional iconographic conventions, yet the modeling of forms and spatial depth betray Western artistic influence.

This icon likely originated in a region where Orthodox and Western artistic traditions intersected, possibly during the 18th or early 19th century. Its academic style suggests exposure to European religious painting, perhaps through imported prints or trained artists influenced by Catholic or Protestant visual culture. Its survival indicates continued liturgical or devotional use despite its departure from canonical Orthodox iconography.

While Orthodox icons typically emphasized mystery and stylization, this work reflects a broader trend of cultural exchange in Eastern Europe, where local religious imagery absorbed Western techniques. The depiction of Christ’s Resurrection in this manner was rare, making it an exception to prevailing norms. Its use in private or monastic settings may have reflected individual piety or the influence of educated clergy familiar with Western theology.

This icon stands as a testament to the fluid boundaries between Orthodox and Western religious art during a period of increasing cultural contact. Though not representative of mainstream Orthodox practice, its survival and detailed execution suggest it held devotional significance for its patrons. It remains a valuable artifact for understanding how theological imagery evolved under cross-cultural influences in Eastern Europe.