Artwork
Icoana este pictată "în oglindă", pe un suport de sticlă de formă dreptunghiulară în ax vertical. Scena Răstignirii este redată într-o manieră specifică zonei Nicula - Gherla,(faza târzie, de decadență a acestei arte),după stil(în special desenul ochilor) putând fi atribuită lui Gheorghe Feur sau fiice sale Mariana. Crucea simplă, dreaptă, este axul de simetrie al compoziței, Isus răstignit are corpul destul de bine proporționat, anatomia studiată, ochii închiși, capul ușor aplecat pe umărul stâng, părul lung,castaniu roșcat, redat ca o meșă stângace, înconjurat de nimbul simplu, trasat cu mai mare atenție decât în icoanele vechi. În jurul mijlocului are un veșmânt bogat. De o parte și de alta a crucii, în prim plan, Fecioara Maria și Ioan Evanghelistul, 3/4, din ușor semiprofil, amândoi cu expresii nedefinite, fețele rotunde, diforme, bărbiile exagerat de mari. Vestimentația aproape identică, predomină roșul stins accentuat de alb și verdele amestecat cu albastru. Inscripția cu majuscule negre, dezordonat, sub brațele crucii se pierde pe fond. Câmpul în nuanțe de brun roșcat, voit sau din neglijență în degrade, se completează cu pământul galben violent(1/3 inferior) cu un contur de floare la baza crucii. Brațele crucii sunt delimitate într-un triunghi de culoare, făcând loc în colțurile superioare la două zone de albastru decorate cu o floare stilizată galbenă. Desenul nesigur este ușor estompat de cromatica ce încearcă o imitație(studiată sau nu) a realizărilor vechilor iconari de la Nicula. Rama, realizată din patru șipci de brad, culoare brun, îmbinate oblic la colțuri. Pe spate are bătut un dos din placaj. Colțul stâng este crăpat. Izvodul este identic cu cel utilizat la nr 27199.

Icoana este pictată "în oglindă", pe un suport de sticlă de formă dreptunghiulară în ax vertical. Scena Răstignirii este redată într-o manieră specifică zonei Nicula - Gherla,(faza târzie, de decadență a acestei arte),după stil(în special desenul ochilor) putând fi atribuită lui Gheorghe Feur sau fiice sale Mariana. Crucea simplă, dreaptă, este axul de simetrie al compoziței, Isus răstignit are corpul destul de bine proporționat, anatomia studiată, ochii închiși, capul ușor aplecat pe umărul stâng, părul lung,castaniu roșcat, redat ca o meșă stângace, înconjurat de nimbul simplu, trasat cu mai mare atenție decât în icoanele vechi. În jurul mijlocului are un veșmânt bogat. De o parte și de alta a crucii, în prim plan, Fecioara Maria și Ioan Evanghelistul, 3/4, din ușor semiprofil, amândoi cu expresii nedefinite, fețele rotunde, diforme, bărbiile exagerat de mari. Vestimentația aproape identică, predomină roșul stins accentuat de alb și verdele amestecat cu albastru. Inscripția cu majuscule negre, dezordonat, sub brațele crucii se pierde pe fond. Câmpul în nuanțe de brun roșcat, voit sau din neglijență în degrade, se completează cu pământul galben violent(1/3 inferior) cu un contur de floare la baza crucii. Brațele crucii sunt delimitate într-un triunghi de culoare, făcând loc în colțurile superioare la două zone de albastru decorate cu o floare stilizată galbenă. Desenul nesigur este ușor estompat de cromatica ce încearcă o imitație(studiată sau nu) a realizărilor vechilor iconari de la Nicula. Rama, realizată din patru șipci de brad, culoare brun, îmbinate oblic la colțuri. Pe spate are bătut un dos din placaj. Colțul stâng este crăpat. Izvodul este identic cu cel utilizat la nr 27199. is a drawing by Feur Gheorghe. It is held in the collection of the "Dimitrie Gusti" National Village Museum.
About this work
Overview
The work is an icon painted on a rectangular glass panel, depicting the Crucifixion in a style associated with the late, decaying phase of the Nicula‑Gherla school. The composition centers on a straight wooden cross that serves as a vertical axis of symmetry, with Christ crucified, the Virgin Mary and St. John positioned on either side.
Subject & Meaning
A simple halo surrounds his head, and a richly draped garment encircles his torso.
Christ is shown with a proportioned body, closed eyes, and a slight head tilt onto his left shoulder; his long reddish‑brown hair is rendered in a clumsy, uneven manner. A simple halo surrounds his head, and a richly draped garment encircles his torso. Flanking him, the Virgin and John appear in three‑quarter semi‑profile, their faces round and expressionless, their beards exaggeratedly large, and their robes nearly identical in muted red, white and a green‑blue mixture.
Technique & Style
The icon’s drawing is tentative, with uncertain lines that are softened by a palette attempting to imitate older Nicula icons. The background consists of reddish‑brown tones that fade into a violent yellow earth at the lower third, accented by stylized yellow flowers at the base of the cross and in two upper corners of blue. The inscription in black capitals beneath the cross’s arms is irregular and partially lost against the background.
History & Provenance
Based on stylistic analysis, the piece may be attributed to Gheorghe Feur or his daughter Mariana, both active in the late Nicula‑Gherla tradition. The wooden frame is constructed from four obliquely joined pine slats, brown in colour, with a plywood backing; the left corner shows a crack. The icon’s support and mounting correspond to the specifications used for inventory number 27199.
Context
The work reflects a period when local iconographers attempted to reproduce the visual language of earlier Nicula icons, yet often introduced distortions in facial features and lettering. This copying practice illustrates the transmission and gradual decline of the regional iconographic conventions during the late nineteenth century.
Artist & collection
Artist
Gheorghe Feur didn’t sign his name on the back—he left the work to speak for itself.
Museum
"Dimitrie Gusti" National Village Museum
Continue through works from the same source collection.











