Works depicting Cult Object
109–144 of 381 works · most celebrated first
Icoana redă tema Răstignirii combinată cu Plângerea de influență apuseană, catolică. Crucea pe care este răstignit Iisus este plasată la mică distanță deasupra pietrei mormântului(redată ca un dreptunghi plan, decorat cu o floare). La baza crucii de doi îngeri, îngenuncheați, cu profiluri diforme, părul ondulat, negru, înveșmântați cu haine roșii cu buline albe.Isus nu are barbă, părul este bogat, până la umeri, mâinile și picioarele diforme.Elementele anatomice schițate.Crucea treflată este bleu cu chenar ocru galben și inscripția INRI pe fond alb. Scena este încadrată de un o ghirlandă bogată de flori roz, care separă câmpul în dpuă zone de culoare: bleu murdar central, galben ocru în afara chenarului. Florile chenarului au conturul mărunt dantelat, pe colțuri fiind câte o floare roz cu degradeuri de roșu, mai mare, median două mai mici, restul fiind de culoare albastră, ramuri și boboci, sugerând trandafiri. Desenul este foarte naiv. Pe spate a avut lipită o hârtie mai groasă care servea drept dos. Rama este simplă, din lemn de brad prelucrat rudimentar, culoare cafenie. Stratul pictural ușor exfoliat.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este așezat călare pe un cal brun-maro-cafeniu, omorând balaurul cu solzi de bronz gri-pământiu cu lancea, pe care o ține cu amândouă mâinile. Balaurul este pictat cu brun-pământiu, având solzi bronzii. Fondul este albastru ceruleum și cobalt, în registrul superior cu elemente decorative fitomorfe, formate din ruje roșii, în cel inferior fiind câmpuri paralele de maro, brun, cafeniu-negru, în centrul icoanei ușor întrepătrundu-se toate culorile. Mantia Sfântului Mucenic Purtător de Biruință este albastră regal, fluturândă, având pantalonii albaștri și cămașa de cavaler, tunica roșie. În registrul superior, icoana este încadrată de o ghirlandă decorativă, formată din 4 ruje - trandafiri roșii, cu frunze verzi. Cromatica este armonioasă, formată fiind din roșu vermillon, albastru cobalt, verde brad, maro, brun, gri, alb și negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Gheorghe. Icoana este deteriorată, fiind absențe cromatice.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este așezat călare pe un cal alb cu pete gri, cu elemente de harnașament galbene și verzi și șa roșie, omorând balaurul verde închis cu creastă, solzi și coadă lungă, cu lancea, pe care o ține cu amândouă mâinile, înfingându-i-o animalului în gâtlej. În partea dreaptă a Sfântului Gheorghe, în registrul îndepărtat, este pictată domnița salvată și ocrotită de marele mucenic, cu mâinile ridicate, atât de teamă și spaimă, cât și de mulțumire către sfântul purtător de biruință. Fondul icoanei este alb cu ruje roșii și cerul albastru bleu-ciel în registrul superior. În registrul inferior, fondul este verde, cu linii ondulatorii galbene și roșii, cele două registre în centrul icoanei ușor întrepătrundu-se. Mantia Sfântului Mucenic Purtător de Biruință este roșie-fluturândă având cămașa de cavaler cu zale. Culoarea roșie este caracteristică mucenicilor și martirilor. Atât în dreapta, cât și în stânga sunt elemente de arhitectură, astfel spațializându-se narațiunea iconografică. Cromatica este armonioasă; roșu vermillon, albastru bleu-ciel, galben-ocru, verde văratic, verde brad, alb și ngru. Pe fondul cerului albastru regal și ceruleum este inscripția în româno-chirilică Sf Gheorghe. Icoana este de Nicula.
Sfântul Mare Ierarh Nicolae, făcător de minuni, îmbrăcat în veșminte liturgice, de ierarh, sacos roz-stacojiu, felon roșu vermillon-stacojiu, cu interiorul albastru și epitrahil-patrafir gri-bronziu, cu patru cruci negre brodate. Ține în mâna stângă Sfânta Evanghelie și cu mâna dreaptă Binecuvântează. Este unul dintre cei mai populari și iubiți sfinți, ocrotitor al caselor, familiilor și copiilor. Are barbă sură și mithră arhierească și aureolă. În registrul superior, sunt Dumnezeu-Tatăl Binecuvântând și Maica Domnului Ocrotind. Fondul este cerul albastru cobalt-ceruleum, împodobit cu elemente astrale - punctiflorale roșii și albe și un câmp luminos galben-auriu, în registrul mediu. În registrul mediu și inferior, sunt cele trei fete salvate și ajutate de Sfântul Nicolae și tatăl lor îngenuncheat, mulțumind pentru minunea săvârșită. Desenul este fin conturat. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, stacojiu-roz putred, albastru ceruleum și cobalt, galben muștar ocru, bronz, brun, bej, crem, auriu, alb, negru. Inscripția în chirilică se traduce Sfântul Nicolae. Icoana este de Țara Oltului.
Icoana îi reprezintă pe cei doi Apostoli Sfinții Petru și Pavel, dimpreună cu Soborul de Sfinți Apostoli. Petru cu cheile Împărăției Cerești în mână și pe Pavel cu sabia Cuvântului în mână, susținând împreună chivotul unei biserici, simbolul Bisericii sobornicești și apostolești. Au mantiile roșii și veșmintele în combinație de roșu vermillon, albastru cobalt dungat cu alb și galben solar. Fondul icoanei este cerul albastru ceruleum cu elemente astrale - stele albe și roșii. În grup strâns, în spatele Sfinților Petru și Pavel sunt încă 7 sfinți apostoli și ucenici și un înger cu aripile galbene de lumină. Toți susțin împreună chivotul unei biserici mari. Deasupra Sfinților Apostoli este Dumnezeu-Tatăl care îi veghează, din Cerurile deschise, trimițându-i în toată lumea să propovăduiască Sfânta Evanghelie, numindu-i pescari de oameni. Dumnezeu-Tatăl este prezent prin Ochiul Dumnezeiesc înscris în semnul triunghiului echilateral al Sfintei Treimi, care privește din Cerurile deschise, prin mandorla de nouri albi-albaștri. Chipurile sunt foarte expresive, cu trăsături fine. Compoziția este rezistentă și cromatica foarte armonioasă: roșu vermillon, verde spanac-avocado, galben solar ocru, albastru ceruleum, cobalt, bleu-ciel, brun, gri, alb, negru, auriu. Icoana este de Țara Oltului. Inscripția din româno-chirilică se traduce Petru Pavel.
Icoana reprezintă Învierea Domnului Iisus Hristos. Mântuitorul Iisus Hristos, ieșind din mormânt, Înviind, Binecuvântând zdrobește ușile iadului. Mântuitorul este înfășurat cu o țesătură verde kaki-gri în mijlocul coapselor și a mijlocului și cu mantia roșie vermillon pe umeri. În dreapta mormântului gri, deschis, sunt doi ostași romani, uimiți. Icoana de Nicula are o cromatică armonioasă: galben-solar, roșu vermillon, alb, albastru cobalt, verde brad-pădure, negru, gri cenușiu. Fondul icoanei este cerul albastru cobalt-ceruleum, în registrul superior și un câmp galben-ocru, cu brun-maro cu pete crem, în registrul inferior, realizându-se, astfel sugestiv, intrarea și ieșirea din pământul morții și a păcatului. Întreaga compoziție iconografică este încadrată de un chenar decorativ geometrizant roșu vermillon și de unul fitomorf, format dintr-o ghirlandă cu două flori-narcise cu frunze unduitoare. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, galben chihlimbar, albastru cobalt-ceruleum, brun, maro, bej, verde smarald, kaki, negru, gri, alb. Inscripția în româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
"Isu
Sfânta Mare Cuvioasă Parascheva de la Iași are crucea albă-orange în mâna stângă, binecuvântând, și o ramură de finic verde, nuanța verde smarald în mâna dreaptă. Este îmbrăcată în veșmânt roșu vermillon-orange cu interiorul căptușit cu verde-smarald, cu marginea-bordură galbenă și franjuri verzi. Sacosul este alb-crem cu danteluță, guleraș și dungi albastre-orange. Sfânta Cuvioasă are părul negru lung, lăsat pe umeri, coroană roșie cu verde-brad și aureolă brun-bronzie. Fondul icoanei este cerul albastru bleu-ciel în registrul superior-mijloc și un câmp galben-chihlimbar, ancadrator întregii compoziții. Întreaga compoziție iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de 9 ruje mari orange-cărămizii cu frunze verzi. Inscripția din româno-chirilică se traduce Paraschiva. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon-orange, albastru cobalt-ceruleum, verde smarald, mușchi de pădure, bej-crem, bronziu, galben-chihlimbar, negru, ocru, alb zinc. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
Icoana reprezintă Prohodul Domnului. Punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. Trupul Mântuitorului Iisus Hristos, fiind coborât de pe cruce, este învelit în țesătura giulgiului alb-albastru. Maica Domnului împreună cu Sfinții Iosif din Arimateea, Nicodim și trei femei mironosițe aducătoare de mir țin în brațe trupul Mântuitorului. Martor și aproape este Îngerul care va striga bucuria Învierii Domnului. Compozițional se creează astfel o imagine concentrică de corabie, cu Crucea Răstignirii ca și catarg, corabia prefigurând Biserica. Giulgiul și îmbrățișarea celor apropiați, uniți întru dragoste și suferință, reprezintă axa orizontală, perpendiculară pe Cruce. Compoziția este echilibrată, simetrică și circulară. Maica Domnului este îmbrăcată în veșmânt cu maforiom negru, cu sacos galben și interiorul căptușit cu albastru ceruleum. Veșmintele Sfinților și Mironosițelor sunt în combinație de roșu vermillon, albastru cu linii albe, galben solar și verde-văratic. Fondul icoanei este văzduhul verde-văratic, plin de Duhul Sfânt și un chenar decorativ sugerat ca și ancadrament, format din elemente florale stilizate - ruje roșii. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, albastru cobalt, ceruleum, verde văratic-forest, galben solar-chihlimbar, alb și negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Îngroparea Lui IC XC Iisus Hristos. Icoana este din Țara Oltului.
Sfânta Mare Cuvioasă Parascheva de la Iași are crucea în mâna dreaptă, stă așezată pe un tron împărătesc, și cu mâna stângă deschisă înspre noi dăruiește pace și liniște, asemenea unei binecuvântări. Este îmbrăcată în veșmânt roșu vermillon, cu interiorul căptușit cu albastru, galben-chihlimbar și dungi albe, cu manșete pictate cu albastru și galben. Faldurile veșmântului și drapajele, cât și bogăția dungulițelor albe ornamentale împodobesc frumos întreaga tematică iconografică. Peste maforionul roșu închis la gât cu o fibulă rotundă, sfânta cuvioasă are coroniță și aureolă. Fondul icoanei este împărțit în registrul superior cer albastru bleu-ciel foarte deschis și senin și câmp galben, luminos, de grâu vara. În registrul superior, icoana este încadrată de un chenar floral, format dintr-o ghirlandă de trandafiri sălbatici, ruje roșii și lalele închise. În registrul superior, colțul din dreapta și stânga Sfintei PreaCuvioase, este câte un Înger Arhanghel, Mihail și Gavriil, îndreptându-și privirea și ocrotirea înspre Sfânta Parascheva. Trupurile Arhanghelilor se confundă, la un moment dat, cu ornamentele geometrizante ale tronului împărătesc, așadar trupurile Arhanghelilor reprezintă tronul sfintei. Cerul albastru este înstelat cu elemente florale roșii și albe, stelele având forma florilor, iar floarea din partea dreaptă a Sfintei PreaCuvioase se subînțelege ca fiind un heruvim. Ghirlanda de deasupra este paralelă și simetrică cu ruloul de pernă de pe tron. Icoana este foarte frumos realizată artistic și estetic, finețea nuanțelor cromatice și expresivitatea sfintei cuvioase remarcându-se într-un mod deosebit. Cromatica este senină și vie: roșu vermillon, bleu ciel, galben chihlimbar, verde kaki, gri, alb, brun, negru. Icoana este de Țara Oltului. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sfânta Paraschiva.
Naștiu s
În centrul icoanei este Crucea, iar în stânga crucii este Sfânta Împărăteasă Elena, și în dreapta este Împăratul Constantin. Veșmintele sfinților împărați sunt pictate cu roșu vermillon și gri-antracit și epitrahile-patrafire gri-antracit. Poartă coroane împărătești și aureole de sfinți, mantiiile de împărați le au prinse la gât cu fibulă. Crucea este roșie-vermillon cu gri și are capetele brațelor cu elemente decorative trilobate roșii vermillon-cărămiziu. Fondul este cerul albastru bleu-ciel foarte senin, înspre alburiu. Împrejurul Crucii este un spațiu luminos de galben-chihlimbar. Întreaga compoziție iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de 7 ruje - trandafiri și bujori roșii vermillon și 2 boboci de măceș - cu frunze gri-verzui. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon-cărămiziu, albastru bleu-ciel înspre alburiu, gri-antracit, bronziu, brun, galben-chihlimbar, ocru, alb, negru. Inscripția în româno-chirilică se traduce Constantin și Elena. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
Icoa
În stânga și-n dreapta pomului cunoștinței binelui și răului sunt reprezentați în picioare Adam și Eva. Scena imortalizează momentul în care Eva îi întinde mărul lui Adam. Șarpele, care e pictat încolăcit în jurul pomului, are capul îndreptat către urechea Evei, ispitind-o . Adam are mână stângă la gât, evidențiind locul unde s-a oprit înghițitura neascultării. Icoana e ornată pe margini cu ruje. Cromatica se compune din tonuri de roșu vermillon, verde, albastru, ocru galben, gri și negru. Rama icoanei e profilată, băițuită, și e formată din îmbinarea a patru baghete de lemn.
În centrul icoanei este Crucea, iar în stânga crucii este Sfântul Împărat Constantin, și în dreapta este Împărăteasa Elena, mama sa. Deasupra fiecăruia este inscripționat numele. În spatele Crucii, lipit de cruce, este un soare stilizat - Soarele dreptății. Soarele din spatele Crucii duce gândul la Crucea de lumină apărută pe cer In hoc signo vinces - prin acest semn vei învinge. Icoana este specifică Văii Sebeșului, tușele de culoare fiind mărturii clare. Inscripțiile în româno-chirilică sunt traduse Sfinții Împărați Constantin Elena. Veșmintele sfinților împărați sunt pictate cu brun, verde, kaki, absint, bronziu, alb și negru. Simbolurile, din mâinile împăraților sunt pene de scris, instrumente de scris, condei și aripă de înger, armele cu care s-au luptat pentru Creștinism, mucenici ai mărturisirii. Cromatica este armonioasă: verde, galben-ocru, kaki, brun, absint, olive, bej, bronziu, alb, negru. Compoziția este puternică în impactul vizual: cerul albastru cobalt și pardoseala în caroiaj, cafeniu-bej-brun, din registrul inferior. Caroiajul reprezintă o lespede de fundație puternică - reprezentând credința creștin-ortodoxă, un zid de nedărâmat. Icoana este de Laz, fiind datată 1905.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este așezat călare pe un cal alb-gri, omorând balaurul verde-gri-antracit cu lancea, pe care o ține în amândouă mâinile. Fondul icoanei este cerul cobalt-senin, în registrul superior și alb-bej-bronziu în cel inferior, în centrul icoanei ușor întrepătrundu-se toate culorile. Tunica Sfântului Mucenic Purtător de Biruință este roșie vermillon, cu mânecile verzi, având pantalonii gri, cizme negre și tunică roșie-vermillon. Întreaga compoziție iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de 7 ruje - trandafiri sălbatici și bujori roșii și roz cu petale și pistil alternativ colorate cu albastru cobalt, roz și roșu vermillon. Ghirlanda excelează prin delicatețea desenului și bogăția cromatică armonioasă. Ziua de praznic a Sfântului Gheorghe este în 23 aprilie, primăvara, justificându-se pentru încă o dată prezența ghirlandei înflorite. Inscripția din româno-chirilică se traduce S. Georgie. Cromatica este armonioasă; roșu vermillon, roz, albastru cobalt, ceruleum, cobalt, gri antracit, ocru, bronziu, brun, crem, alb și negru. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
Mântuitorul Iisus Hristos, fiind răstignit pe Cruce, are în dreapta pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare, în locul uceniculuil cel iubit, care a stat lipit de pieptul Învățătorului, la Cina cea de Taină, mai precis, în locul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Evanghelistul Iubirii și în stânga pe Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Constantin, în locul Maicii Domnului Îndurerate, Jalnică și Plângătoare. Veșmintele Sfinților Împărați sunt sacosuri albe, cu dungi albastre-verzi și mantii roșii vermillon, cu mânecile largi și verzi. Mântuitorul Iisus Hristos Răstignit pe Cruce are o țesătură verde-forest în jurul mijlocului și a coapselor. Fondul icoanei este cerul albastru bleu-ciel înspre alburiu senin și deschis, în registrul superior și galben-chihlimbar, în spatele Crucii, un spațiu galben-solar, prefigurând Lumina Învierii Domnului Iisus Hristos. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de bujori și trandafiri, 10 ruje. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, albastru bleu-ciel, albastru cobalt, gri antracit, galben-chihlimbar, verde forest, alb zinc, negru. Icoana este mai rară, datorită abordării tematicii iconografice. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
Icoana îi prezintă pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sfântul Petru, înveșmântat în verde și roșu, are în mâna dreaptă cheile Împărăției Cerești și în mâna stângă Sfânta Evanghelie. Apostolul Pavel, este înveșmântat în roșu și galben, are sabia și spada Cuvântului. Prezentarea celor doi apostoli este una simetrică și echilibrat-compozițională. Sfinții Apostoli susțin cu mâinile o Biserică, simbolul bisericii apostolice și sobornicești, un chivot sfințit. Chipurile sunt foarte expresive, cu trăsături fine. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, albastru bleu-ciel, brun, galben-ocru, alb, negru. Inscripția este indescifrabilă.
Icoaoasă
Icoana îi reprezintă alături, față în față, ca într-o oglindă, pe Pruncul Iisus Hristos și Pruncul Ioan, cel care avea să fie Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Cei doi copilași erau veri, cu o diferență de șase luni între ei. Pruncul Iisus Hristos are în mânuțe globul pământesc cu o cruce deasupra, asemenea unui chivot sfințit, iar Pruncul Ioan are în brațe un mieluț, arătând către Mântuitorul Iisus Hristos: „Iată mielul!”. Sunt înfășurați amândoi cu câte o țesătură roșie-cărămizie-roz, culoarea pătimirii și a jertfei. În interiorul icoanei este un composit de albastru ultramarin bleu-marin și galben luminos. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de trandafiri, 5 duble și 4 ruje roșii, bobocei de trandafirași, În centru icoanei, între cei doi copilași este un fruct de măceș. Icoana este de Nicula, având o cromatică luminoasă: roșu vermillon-cărămiziu-roz, albastru ultramarin și bleumarin, bleu ciel și ceruleum, galben chihlimbar, verde brad, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce: Ioan IC XC Iisus Hristos. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
Sfântul Mare Ierarh Nicolae Făcătorul de minuni este redat central, pe tron arhieresc, ținând în mâna stângă Sfânta Evanghelie deschisă și binecuvântează cu mâna dreaptă. Veșmintele arhierești liturgice ale sfântului ierarh sunt într-o alternanță cromatică de orange-verde-albastru-ocru-brun-bronziu și alb și negru. Epitrahilul, patrafirul este brun-bronziu, cu patru cruci pe el, sacosul orange-roșu vermillon. Poartă mithră și are aureolă. În registrul superior îndepărtat sunt Dumnezeu-Tatăl și Maica Domnului, care ating aureola Sfântului Nicolae. Pe fondul verde, Mântuitorul și Maica Domnului au veșminte brune și roșii și sunt așezați pe mandorle de nouri albi-albaștri. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Nicolae ICXC MP Iisus Hristos Maica Domnului. În registrul inferior, la picioarele Sfântului Ierarh sunt tatăl mulțumitor și îngenuncheat și cele trei fete salvate, prin minune, de sărăcie și păcat. Icoana are o cromatică puternic-vie, spcifică Țării Oltului: roșu vermillon, orange, verde spanac-avocado, albastru ceruleum și bleu-ciel, bru, gri, alb, negru.
Icoana este pictată pe dosul unei bucăți de sticlă dreptunghiulară, în ax vertical; Icoana reprezintă Botezul lui Isus Hristos, care se prăznuiește pe 6 ianuarie("Boboteaza") Isus Hristos, cu picioarele goale în apa Iordanului(redată prin câteva linii oblice), cu un ștergar verde în jurul mijlocului, brațele încrucișate pe piept, primește botezul cu apă de la Sfântul Ioan Botezătorul, care ține în mâna dreaptă o cruce . Acesta este înveșmântat cu o mantie roșie cu partea de jos a mânecilor verde. În mâna stângă, cu care îl botează pe Hristos, apare o mână mică, probabil reprezentarea mâinii lui Dumnezeu care coboară dintr-un nor de foc în care este zugrăvit și Duhul Sfânt în formă de porumbel alb, cu aripile verzi, coborînd deasupra lui Isus. De partea cealaltă a lui Isus se află Arhanghelul Gavriil, cu părul revărsat pe umeri, în veșminte asemănătoare cu ale Sf. Ioan, ținînd un ștergar în mâini. Aureolele realizate cu foiță de aur. Câmp bleu, flori mari, roșii pe tulpini înalte, sunt înghesuite în spațiul rămas. Icoana are caracteristicile specifice picturii niculene, dar este evidentă faza de decadență(redarea figurilor, spațiul aglomerat, culorile, suportul). Rama profilată, culoarea lemnului natur.
Icoana este pictată pe lemn, reprezentându-l pe Sfântul Nicolae cu veșminte arhierești (felon roșu, omofor albastru și mitră pe cap), ținând Evanghelia închisă cu mâna stângă și binecuvântând cu mâna dreaptă. Cromatică: roșu, albastru, verde, maro închis.
Sfântul Mare Ierarh Nicolae, făcător de minuni, îmbrăcat în veșminte liturgice, de ierarh, sacos gri și felon roșu vermillon, epitrahil-patrafir brun-bronziu cu patru cruci. Ține în mâna stângă Sfânta Evanghelie închisă și cu dreapta Binecuvântează. Este unul dintre cei mai populari și iubiți sfinți, ocrotitor al caselor, familiilor și copiilor. Are barbă sură-albă și mithră arhierească și aureolă. Fondul este albastru-regal gri senin. În registrul superior sunt Dumnezeu-Tatăl Binecuvântând și Maica Domnului Ocrotind cu luminosul Acoperământ. Desenul este stângaci și cromatica vie-puternică și luminoasă: roșu vermillon, orange, gri, ocru, albastru regal-gri deschis. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Nicolae. Icoana este de Mărginimea Sibiului.
Scen
Icoaobli
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este așezat călare pe un cal alb cu șaua roșie, omorând balaurul, cu coadă de reptilă, cu lancea, pe care o ține în mâna dreaptă. Balaurul este pictat cu verde întunecat spre negru și alb-gri, având solzi și coadă de reptilă. Fondul icoanei este cerul albastru-bleu ciel înspre alburiu, în registrul superior și galben-lemon în cel inferior, în centrul icoanei ușor întrepătrundu-se toate culorile. Mantia Sfântului Mucenic Purtător de Biruință este roșie-vermillon, înspre roz, având pantaloni albaștri și cizme negre. Flori mari asemenea unor pete roșii vermillon, rujele echilibrează întreaga compoziției. În registrul superior, icoana este încadrată de un chenar decorativ, format dintr-o ghirlandă de 5 ruje roșii, mari, cu frunze verzi-albăstrii. Inscripția din româno-chirilică se traduce Gheorghe. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, roz, albastru bleu-ciel, cobalt, verde forest, smalald, gri, galben-lemon, alb și negru. Icoana este din Nordul Trandilvaniei, Nicula.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este așezat călare pe un cal alb, cu pete gri, omorând balaurul verde cu lancea, pe care o ține cu amândouă mâinile. Balaurul este pictat cu verde-brad, având corpul de reptilă. Fondul este albastru bleu-ciel, în registrul superior și roșu-galben-verde, în cel inferior, în centrul icoanei ușor întrepătrundu-se toate culorile. Tunica Sfântului Mucenic Purtător de Biruință este roșie cu verde, având pantalonii albaștri și cămașa de cavaler roșie. Mantia fluturândă a Sfântului Mucenic este albastră. În registrul superior, pe cer, sunt 6 elemente florale roșii cu frunze lungi verzi, echilibrând întreaga compoziție. Rujele din ghirlanda decorativ-ancadratoare au motivul zăluței albe în interior. Fiind o icoană de Nicula, imaginea picturală este armonioasă, cu un desen simplu, curat. Cromatica este armonioasă; roșu vermillon, albastru bleu-ciel și cobalt, verde brad, ocru, brun, gri, alb și negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Gheorghe. Icoana este rafinată prin acuratețea desenului, compoziția echilibrată și armonia cromatică. Icoana este de Nicula-Gherla.
Icoana Îl reprezintă pe Iisus Hristos pe tron arhieresc, Învățător și Împărat, Binecuvântând, având alături pe Maica Domnului și pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Reprezentarea aceasta este asemănătoare cu tematica iconografică numită Deisis. Deisis este o tematică fundamentală din iconografia bizantină, reprezentându-L pe Domnul Iisus Hristos în ipostasul de Mare Judecător, fiind Împărat pe Tron, având în dreapta pe Maica Domnului și în stânga pe Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Această tematică este nucleul Judecății De Apoi. Mântuitorul Iisus Hristos Mare Judecător are în mâna stângă Sfânta Evanghelie deschisă și cu mâna dreaptă binecuvântează. De data aceasta, în locul Sfântului Ioan Botezătorul este Sfântul Gheorghe. Mântuitorul Iisus Hristos are veșminte roșii, cu interiorul galben-verde, cu epitrahil albastru, cu două cruci negre brodate. Tronul arhieresc este bogat ornamentat cu elemente decorative geometrizante aurii, sugerând arhitectura unui palat, Împărăția Cerurilor într-o metaforă picturală. În registrul superior, înspre interiorul icoanei, pe fondul de verde-văratic al văzduhului plin de Sfântul Duh sunt prezente elementele astrale: stele albe și roșii. Alături sunt Maica Domnului, în partea dreaptă a Mântuitorului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtător de Biruință, în partea stângă. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, albastru regal, galben-chihlimbar, verde-văratic spanac-vocado, brun, acajou, crem, alb, negru. Icoana este de o frumusețe deosebită. După stilul picturii, desen și cromatică, compoziție și minuțiozitatea detaliului este o icoană din Țara Oltului. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos.
Sfânta Mare Cuvioasă Parascheva de la Iași are crucea brun-neagră în mâna stângă, binecuvântând, și o ramură de finic verde, nuanța de brad în mâna dreaptă. Este îmbrăcată în veșmânt roșu vermillon-trandafiriu cu dungi albe, cu interiorul căptușit cu verde-mușchi de pădure și modele galbene. Sacosul este alb-crem cu danteluță, guleraș și dungi galbene. Sfânta Cuvioasă are părul negru lung, lăsat pe umeri, coroană roșie cu verde-brad și aureolă brun-bronzie. Fondul icoanei este cerul albastru cobalt în registrul superior-mijloc și un câmp crem-galben, ancadrator întregii compoziții. Întreaga compoziție iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de 2 ruje mari roșii vermillon, 2 boboci de măceș, cu frunze verzi. În registrul inferior este un spațiu crem-nisipiu, sable. Inscripția din româno-chirilică se traduce Paraschiva. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon-trandafiriu, albastru cobalt-ceruleum, verde brad, mușchi de pădure, bej-crem, bronziu, galben-solar, negru, alb zinc. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este așezat călare pe un cal alb acoperit cu elemente de harnașament galbene și verzi și omorând balaurul cu lancea bronzie, pe care o ține în mâna stângă. Balaurul este pictat cu verde smarald-gri și kaki și gri cenușiu-antracit verzui și având corp de reptilă, cu coadă de diavol. Fondul icoanei este cerul albastru ultramarin-bleumarin și galben-chihlimbar în exterior și în cel inferior, în centrul icoanei ușor întrepătrundu-se toate culorile. Tunica Sfântului Mucenic Purtător de Biruință este roșie-vermillon-orange, având pantalonii albaștri-ultramarin. În registrul superior, icoana este încadrată de un chenar decorativ, format dintr-o ghirlandă de 8 ruje orang-galben. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, orange, albastru-regal, cobalt și ceruleum, ocru, galben chihlimbar, verde kaki și smarald, gri antracit, alb și negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Mucenicu Gheorghe. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
Icoana reprezintă Prohodul Domnului. Punerea în mormânt a Mântitorului Iisus Hristos. Trupul Mântuitorului Iisus Hristos, fiind coborât de pe cruce, este învelit în țesătura giulgiului alb-verde-gri. Maica Domnului împreună cu Sfinții Iosif din Arimateea, Nicodim și două femei mironosițe aducătoare de mir țin în brațe trupul Mântuitorului. Compozițional se creează astfel o imagine concentrică de corabie, cu Crucea Răstignirii ca și catarg, corabia prefigurând Biserica. Giulgiul și îmbrățișarea celor apropiați, uniți întru dragoste și suferință, reprezintă axa orizontală, perpendiculară pe Cruce. Compoziția este echilibrată, simetrică și circulară. Maica Domnului este îmbrăcată în veșmânt roșu vermillon-corai, cu sacos alb-crem, cu dungulițe albastre. Veșmintele Sfinților și Mironosițelor sunt în combinație de roșu vermillon și verde-forest. Mironosițele sunt înveșmântate în galben-chihlimbar - culoarea luminii și a Mirului. Ele sunt vestitoarele Învierii Domnului Iisus Hristos. Fondul icoanei este cerul albastru regal și un spațiu de galben-chihlimbar-verde-maro, în registrul inferior. Întreaga tematică iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă din 2 ruje mari roșii vermillon. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, albastru cobalt, regal, bleu-ciel alburiu, verde văratic-forest, galben chihlimbar, maro, alb și negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Îngroparea. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
În centrul icoanei este Crucea, iar în dreapta crucii este Sfântul Împărat Constantin și în stânga este Împărăteasa Elena, mama sa. Deasupra fiecăruia este inscripționat numele. Veșmintele sfinților împărați sunt pictate cu roșu vermillon, kaki și verde mușchi de pădure. Poartă coroane împărătești și aureole de sfinți, mantiiile de împărați le au prinse la gât cu fibulă. Fondul este albastru regal, culoarea cerului. În registrul inferior este un câmp luminos de galben-ocru și o pardoseală într-un caroiaj alb-negru. Crucea este mare cât întreaga suprafață a icoanei, având în spate două aripi verzi din ramuri de măslin, finic, laur. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, albastru ceruleum, bleu-ciel, regal, brun, galben-ocru, albastru, verde mușchi de pădure, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Constantin Elena. Icoana reprezintă pictura de Nicula.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este așezat călare pe un cal alb-zinc cu pete gri, omorând balaurul gri-verde smarald, cu coadă lungă de reptilă, cu lancea, pe care o ține în amândouă mâinile. Fondul icoanei este cerul albastru ceruleum-cobalt, în registrul superior și câmpuri brune-cafenii, cu pete punctiforme bej-crem, în cel inferior, în centrul icoanei ușor întrepătrundu-se toate culorile. Mantia Sfântului Mucenic Purtător de Biruință este verde-smarald, având pantalonii albi-gri, cizme negre și cămașa-tunică de cavaler roșie orange-corai. Icoana este încadrată de un chenar decorativ fitomorf. În registrul superior-îndepărtat este chipul domniței salvate și păzite de Sfântul Gheorghe. Cromatica este armonioasă: orange-corai, albastru ceruleum și cobalt, verde brad forest, galben-chihlimbar, ocru, brun, crem, auriu, alb și negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Gheorghe. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.
În centrul icoanei este Crucea galben-bronzie, împodobită decorativ cu linii șerpuitoare negre. În dreapta crucii este Sfântul Împărat Constantin și în stânga este Împărăteasa Elena, mama sa, cu numele lor deasupra inscripționate. În spatele Crucii este un spațiu galben izvorâtor de lumină. Crucea găsită este susținută cu bucurie de cei doi sfinți. Veșmintele Sfinților Constantin și Elena sunt într-o combinație de roșu vermillon și verde kaki-brun. Spațiul galben de lumină duce gândul la Crucea de lumină apărută pe cer In hoc signo vinces - prin acest semn vei învinge. Icoana este bogat ornamentată de culoare, lumină și detalii semnificative, elemente decorative geometrizante - romburi ondulatorii negre și brațele crucii au terminații trilobale roșii, verzi și gri. Fondul icoanei este alb și brun-bronziu. Întreaga compoziție este încadrată armonios de un chenar decorativ geometrizant, format din semisfere alb-roz. Cromatica este armonioasă și senină: roșu vermillon, roz, galben-chihlimbar, verde kaki, brun-bronziu, gri antracit, alb, negru. Icoana este de Nicula. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Constantin Sf Elena.
Sfânta Mare Cuvioasă Parascheva de la Iași are crucea în mâna dreaptă și ramură de finic verde brad, cu frunze roz și roșii în mâna stângă. Este îmbrăcată în veșmânt roșu vermillon, cu interiorul căptușit cu verde și galben, cu sacosul alb ivoriu, cu dungi crem-bej. Sacosul este alb ivoriu crem-bej, cu danteluță și guleraș galben. Sfânta Cuvioasă are părul negru lung, ondulat, lăsat pe umeri, coroană roșie și aureolă. Fondul icoanei este cerul albastru bleu-ciel-alburiu senin, în registrul superior și un câmp înalt luminos de grâu galben-copt, în registrul mediu și inferior, de culoare ocru-muștar. Întreaga compoziție iconografică este încadrată de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o ghirlandă de 6 ruje - trandafiri sălbatici și bujori roșii, cu petale și pistil alternativ colorate cu albastru cobalt, roz și roșu vermillon. Ghirlanda excelează prin delicatețea desenului și bogăția cromatică armonioasă. Inscripția din româno-chirilică se traduce Paraschiva. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, roz, albastru bleu-ciel, cobalt, verde forest, bej-crem, negru, galben chihlimbar, ocru, muștar, negru, alb. Icoana este din Nordul Transilvaniei, Nicula.